15/03/2007
Şase sute de soldaţi germani vor sosi în Kosovo la sfârşitul acestei săptămâni pentru a participa la un exerciţiu programat, a declarat KFOR miercuri, subliniind faptul că operaţiunea nu a fost organizată în anticiparea schimbării situaţiei din provincie.
(Reuters - 15/03/07; AP, DPA, KFOR, Beta, B92, UPI, Makfax, Balkan Investigative Reporting Network - 14/03/07)
![]() NATO trimite încă 600 de soldaţi germani în Kosovo. [Getty Images] |
Un batalion german de 600 de militari din cadrul NATO va fi detaşat în Kosovo la sfârşitul acestei săptămâni pentru a participa la exerciţii operaţionale regulate, a anunţat KFOR miercuri (14 martie).
Unul din scopurile exerciţiului, programat în toamna trecută, este acela de a familiariza trupele şi rezervele NATO cu climatul de pe teren. Acesta face parte dintr-o serie de exerciţii operaţionale intitulate Efort Determinat 2007, programate pentru acest an. Primul exerciţiu din acest program, la care au participat tot rezervişti germani, a avut loc în Kosovo în perioada septembrie-decembrie 2006, explica o declaraţie emisă de KFOR.
Anunţul a fost făcut cu câteva zile înainte ca reprezentantul special al ONU Martti Ahtisaari să prezinte Consiliului de Securitate propunerea sa pentru soluţionarea chestiunii statutului provinciei Kosovo. Consiliul urmează să ia o decizie cu privire la viitorul provinciei în cursul acestui an.
Soluţia propusă acordă o suveranitate supravegheată de comunitatea internaţională provinciei Kosovo, care, deşi din punct de vedere tehnic încă face parte din Serbia, este protectorat de facto al ONU de la sfârşitul conflictului din 1998-1999. Planul prevede de asemenea drepturi ample pentru cei aproximativ 100 000 de sârbi kosovari care trăiesc în provincie.
Serbia, care insistă asupra menţinerii unei anumite forme de suveranitate asupra provinciei Kosovo, se opune ferm soluţiei propuse. Deşi nu prevede independenţa absolută cerută de comunitatea lor, liderii etnici albanezi au acceptat planul lui Ahtisaari.
KFOR a subliniat miercuri că viitorul exerciţiu "nu are loc ca răspuns şi nici ca pregătire la vreo situaţie în curs de desfăşurare sau anticipată" de pe teren.
Fiind însărcinate cu instituirea şi menţinerii securităţii în Kosovo, trupele NATO de menţinere a păcii au intrat în provincie în iunie 1999. KFOR numără în prezent aproximativ 16 500 de soldaţi din 36 de naţiuni, inclusiv din 24 de state membre NATO. Germania are un contingent de 2 700 de militari în Kosovo.
În ultimii opt ani, Alianţa a organizat o serie de exerciţii operaţionale diferite în provincie.
"La fel ca acelea … acest exerciţiu transmite un nou mesaj clar al determinării şi angajamentului ferm al NATO şi al comunităţii internaţionale faţă de menţinerea păcii şi stabilităţii în toată regiunea Balcanilor", a declarat KFOR miercuri. "Acesta demonstrează de asemenea capacitatea NATO de a întări forţele NATO aflate deja pe teren în termen foarte scurt cu aşa-numitele Forţe de Rezervă".
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes