Febra fotbalului cuprinde Balcanii

26/05/2006

Pe măsură ce Cupa Mondială se apropie, emoţiile fanilor echipelor Croaţiei şi Serbiei-Muntenegrului ating cote extreme.

De Georgi Mitev-Shantek, din Belgrad pentru Southeast European Times – 26/05/06

photo

Jucătorii naţionalei de fotbal a Serbiei-Muntenegrului înscriu în timpul primei zile de antrenament a echipei, duminică (21 mai), la Belgrad. [Getty Images]

Două echipe naţionale -- Croaţia şi Serbia-Muntenegru -- vor reprezenta Europa de Sud-est la Cupa Mondială din Germania, care se va desfăşura în perioada 9 iunie - 9 iulie. Croaţia a fost plasată în Grupa F, alături de Japonia, Australia şi Brazilia. Serbia-Muntenegru va juca în Grupa C, împreună cu Argentina, Olanda şi Coasta de Fildeş.

Deşi referendumul din 21 mai a conferit Muntenegrului independenţa faţă de Serbia, cele două ţări vor rămâne unite pe durata campionatului. "În primul rând, voi susţine Muntenegrul, aşa cum am făcut întotdeauna", afirmă Primul Ministru al Muntenegrului, Milo Djukanovic, fost jucător de baschet şi amator de sporturi. "În al doilea rând, îi voi susţine întotdeauna pe vecinii noştri."

Fotbaliştii din această zonă a Europei vor trebui să ducă o luptă anevoioasă cu 32 de echipe mondiale. Când vine vorba de fotbal, toate naţiunile balcanice sunt la fel -- doresc să îşi vadă favoriţii jucând cu îndemânarea "brazilienilor europeni", iar succesul este recunoscut doar prin scorurile mari.

Echipele Croaţiei şi Serbiei-Muntenegrului au ajuns în campionat fără să fie învinse în faza de calificări. După obţinerea independenţei în 1991, Croaţia participă la Cupa Mondială pentru a treia oară consecutiv, aceasta fiind clasată pe locul 19 pe lista FIFA.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Kranjcar, are o echipă tânără, condusă de fiul său, Nick. Suporterii croaţi speră ca echipa să repete succesul de la Cupa Mondială din Franţa, din 1998, când s-au clasat pe locul 3. Deşi se află în aceeaşi grupă cu echipa favorită Brazilia, Croaţia speră că va avansa în runda a doua.

Ca moştenitoare a echipei naţionale a Iugoslaviei, aceasta este a opta apariţie a Serbiei-Muntenegrului la campionatul mondial. Cele mai bune rezultate le-a înregistrat în 1930 şi 1962, când Iugoslavia a ajuns în semifinale. Generaţiile mai tinere nu îşi aduc aminte de acele vremuri şi sunt doritoare de victorii noi, după mulţi ani de evoluţii modeste. Selecţionerul Ilija Petkovic a reuşit să îşi formeze echipa -- care în trecut a înregistrat pierderi în faţa unor echipe externe precum Azerbaidjanul -- în aşa fel încât să permită adversarilor înscrierea unui singur gol în ultimele zece meciuri de calificare.

Experţii din domeniul fotbalului declară că Serbia-Muntenegru ar putea fi surpriza de la această ediţie a Cupei Mondiale, datorită jocului defensiv excepţional al echipei, neobişnuit pentru o echipă balcanică. Jurnaliştii britanici numesc cvartetul Mladen Krstajic (Shalke), Nemanja Vidic (Manchester United), Goran Gavrancic (Dinamo Kyev) şi Ivica Dragutinovic (Sevilla) drept "cvartetul fantastic" şi cea mai bună apărare europeană.

Din nefericire, stilul graţios al fotbalului balcanic nu va fi demonstrat de această dată de echipele din Slovenia (o apariţie), Bulgaria (şase apariţii), România (şapte apariţii) şi, mai presus de toate, Turcia (trei apariţii). Absenţa echipei turceşti este, poate, cea mai mare dezamăgire a meciurilor de calificare. La ultima ediţie a Cupei Mondiale, Turcia a ajuns până în semifinale şi a fost înfrântă de brazilienii aparent invincibili.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu