Serbia a lansat o investigaţie asupra cazului de crime de război din Lovas

29/11/2005

Procurorii pentru crime de război sârbi lucrează împreună cu omologii lor din Croaţia pentru a stabili adevărul despre atrocităţile comise în 1991 în satul croat Lovas, unde aproximativ 24 de civili au fost ucişi atunci când Armata Naţională Iugoslavă le-a ordonat să meargă pe un teren minat.

De Davor Konjikusic, din Belgrad pentru Southeast European Times – 29/11/05

photo

Centrul de Drept Umanitar doreşte ca ancheta să îi includă pe foştii ofiţeri ai Armatei Naţionale Iugoslave care deţineau funcţii de comandă în respectiva zonă. [HLC]

Un nou caz de crime de război este investigat de tribunalele locale din Serbia. În octombrie, procurorul pentru crime de război ai republicii, Vladimir Vukcevic, a lansat procedurile de stabilire a responsabilităţii pentru uciderea civililor croaţi din satul Lovas, situat în apropiere de Iloka, în toamna anului 1991.

Adresându-se presei locale şi străine, Vukcevic a declarat că biroul său a strâns informaţii despre cei care se aflau la Lovas la acea dată şi încearcă să adune informaţii relevante de la serviciile militare de informaţii pentru a-i descoperi pe autorii crimelor de război.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

El a mai afirmat că biroul său este în legătură cu procuratura de stat din Croaţia şi cu comitetul pentru crime de război al curţii regionale din Vukovar, unde procesul a 17 persoane acuzate de genocid şi alte crime comise împotriva populaţiei civile din Lovas este rejudecat în absenţa acestora.

În 10 octombrie 1991, membrii Corpului de Armată din Novi Sad al Armatei Naţionale Iugoslave (JNA), ai unităţilor locale de apărare teritorială şi ai grupului paramilitar "Dusan Silni" au lansat un atac de artilerie asupra satului croat Lovas, ucigând 30 de locuitori. După ce forţele au preluat controlul satului, acestea au supus populaţia non-sârbă la abuzuri precum munca forţată, tortura şi violul. În 18 octombrie, un grup mare de locuitori din Lovas a fost forţat să meargă pe un teren minat. Acest lucru s-a soldat cu moartea a 24 din aceştia.

Centrul de Drept Umanitar din Belgrad a cerut lansarea unei investigaţii complete, afirmând că mulţi dintre făptaşi sunt în libertate şi trăiesc în Serbia. Ancheta ar trebui să îi includă pe foştii ofiţeri ai JNA care deţineau funcţii de comandă în Lovas şi Tovarnik, a afirmat grupul.

Una din persoanele judecate în absenţă la Vukovar, Ljuban Devetak, s-a prezentat la Belgrad pentru a nega implicarea sa în crimele din Lovas. Într-o declaraţie citată de Centrul de Drept Umanitar, el a mai afirmat că incidentul terenului minat a fost orchestrat de armată, în urma uciderii unui soldat în noaptea anterioară. Potrivit lui Devetak, ordinul de a-i aduna pe croaţi şi de a-i împinge cu forţa pe terenul minat a fost dat probabil de un anume colonel-locotenent Dimitrijevic, comandantul satului de la acea dată. Superiorul său imediat era colonelul Dusan Loncar, promovat ulterior la rangul de general.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu