16/11/2005
Întrucât nu a reuşit să găsească un cumpărător pentru Olympic Airlines, Grecia a anunţat marţi că intenţionează să înfiinţeze o nouă companie în aprilie, pentru a înlocui compania aeriană naţională deficitară.
(AP, Reuters, Xinhua, Athens News Agency, The Hellenic Radio, Kathimerini – 15/11/05)
![]() Compania Olympic Airlines va fi probabil relansată în luna aprilie a anului următor, purtând aceeaşi siglă şi un nume asemănător. [AFP] |
Grecia a declarat marţi (15 noiembrie) că va înfiinţa o nouă companie anul viitor pentru a înlocui Olympic Airlines. Anunţul a fost făcut după ultima încercare nereuşită a autorităţilor de a găsi un cumpărător pentru compania aeriană naţională aflată în dificultate.
"În ciuda eforturilor noastre serioase, nu mai este posibil să continuăm acest efort de privatizare... Ne vom orienta imediat către o soluţie alternativă", a declarat Ministrul Transporturilor, Michalis Liapis, după o şedinţă de guvern. "În câteva zile va fi prezentat parlamentului un proiect de lege privind crearea unei noi companii aeriene... investitori privaţi vor controla majoritatea (acţiunilor) şi vor fi responsabili pentru managementul acesteia."
Această măsură este determinată de decizia Comisiei Europene (CE) din 14 septembrie, care obligă Olympic Airlines să restituie suma de 540 mn de euro reprezentând ajutor de stat ilegal. Subvenţia a oferit companiei un avantaj nedrept faţă de concurenţă, a afirmat comisia. Aceasta a impus Greciei un termen limită de două luni pentru a stabili ce măsuri va lua pentru a se conforma deciziei. Grecia se va confrunta cu amenzi zilnice dacă nu va reuşi să ia măsuri, a avertizat Comisarul European pentru Transporturi, Jacques Barrot.
Olympic Airlines a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003 ca succesoare a companiei Olympic Airways, înfiinţată în 1957 de armatorul Aristotel Onassis.
În cadrul ultimului efort de privatizare a companiei deficitare, Grecia a negociat cu un consorţiu format din compania greacă de investiţii Olympic Investors şi fondul american de investiţii York Capital. Marţi nu se ştia încă dacă consorţiul se va implica în noua companie după aparentul eşec al licitaţiei.
Potrivit lui Liapis, Grecia va păstra banca de investiţii Lazard în funcţia de consultant pentru lansarea succesoarei companiei Olympic, care va purta aceeaşi siglă şi un nume asemănător, în aprilie. Olympic operează în prezent zboruri către 75 de destinaţii naţionale şi internaţionale şi a transportat aproximativ 5 milioane de pasageri în 2004.
Articolele din presa locală au sugerat că aproximativ jumătate din cei 6 000 de angajaţi ai Olympic Airlines şi companiilor de stat afiliate riscă să îşi piardă locurile de muncă, iar flota de 40 de aparate de zbor a companiei va fi redusă la 25 până la 30 de avioane.
"Guvernul a promis că va garanta angajarea tuturor angajaţilor care nu vor participa la noua companie", a declarat Liapis.
În luna septembrie, decizia CE a stârnit temeri în rândul angajaţilor companiei Olympic că guvernul ar putea decide desfiinţarea acesteia. Prin urmare, sindicatele angajaţilor companiei au întâmpinat cu prudenţă decizia de marţi.
"Guvernul a devenit în sfârşit rezonabil ... dar rămâne de văzut dacă această soluţie este viabilă", a declarat Yiannis Kallianos, şeful sindicatului inginerilor din cadrul companiei Olympic, citat de AP.
Potrivit unor surse, două tentative anterioare eşuate de privatizare a companiei aeriene au costat 2,5 miliarde de euro, în timp ce pierderile suportate din operare în ultimii câţiva ani s-au ridicat la 1 miliard de euro.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes