04/10/2005
De la achiziţionarea producătorului de oţel Sartid în 2003, US Steel a repus afacerea pe picioare, devenind cel mai mare exportator din Serbia şi un succes major în procesul de privatizare.
De Dusan Kosanovic, din Belgrad pentru Southeast European Times - 04/10/05
![]() US Steel a achiziţionat în 2003 firma Sartid, aflată în proprietatea statului. [US Steel] |
Succesul US Steel Serbia ar putea încuraja sporirea investiţiilor străine în Serbia-Muntenegru, potrivit directorul financiar John Quaid. Luna trecută, el a informat-o pe Rosemary DiCarlo, asistent adjunct al Secretarului de Stat al SUA, despre experienţa acumulată de producătorul de oţel din 2003, când a achiziţionat fosta firmă de stat Sartid şi subsidiarele sale pentru 19 mn de euro, cu promisiunea de a investi alţi 124,2 mn de euro în următorii cinci ani.
În cadrul acordului, compania US Steel din Pittsburgh şi-a luat angajamentul de a dona aproximativ 4,2 milioane de euro în decurs de trei ani unor cauze civice precum asistenţa socială pentru copii, sporturile şi cultura. Firma a devenit o locomotivă a creşterii economice locale, oferind locuri de muncă unui număr de aproximativ 9 000 de muncitori din oraşul Smederovo. Aceasta este de asemenea cel mai mare exportator din Serbia. În luna iunie a acestui an, compania a repornit un important furnal din Smederovo, fapt care i-a permis sporirea producţiei la 1,6 mn de tone în acest an şi chiar dublarea sa la 2,2 mn de tone.
Operaţiunea a devenit unul din cele mai de succes capitole din saga sârbă a privatizării, un proces marcat de lipsa reglementărilor, numeroase acuzaţii de fraudă şi corupţie şi o serie de alte probleme din 2001, când o lege a creat condiţiile pentru lichidarea proprietăţilor de stat. Aproximativ 1 406 firme au fost vândute până acum, potrivit datelor furnizate de guvern.
În cursul vizitei efectuate în Serbia-Muntenegru, DiCarlo a vizitat Centrul de Dezvoltare Economică înfiinţat de US Steel în centrul Belgradului. Felicitând succesul companiei ca pe o sursă de inspiraţie pentru toţi potenţialii investitori, ea a afirmat că guvernul Statelor Unite este hotărât să acorde ajutor Serbiei în dezvoltarea sa economică.
În acelaşi timp, a avertizat ea, guvernul trebuie să îşi aducă contribuţia prin îndeplinirea obligaţiilor faţă de comunitatea internaţională, inclusiv prin respectarea promisiunilor făcute instituţiilor financiare internaţionale precum FMI.
Ambasadorul SUA în Serbia-Muntenegru, Michael C. Polt, a reiterat remarcile lui DiCarlo, subliniind faptul că administraţia de la Washington consideră că intensificarea cooperării economice cu ţara balcanică este foarte importantă. El s-a declarat optimist în legătură cu evoluţia viitoare, deşi a menţionat că încă rămân de înfruntat anumite probleme.
Este de datoria guvernului sârb să elimine obstacolele rămase în calea unei economii de piaţă autentice -- în special în domeniul privatizării, care continuă să fie lent -- şi să îşi concentreze eforturile asupra implementării reformelor şi modernizării infrastructurii, a afirmat Polt.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes