Centrul istoric al Bucureştiului va fi renovat

17/02/2005

Lucrările de renovare din centrul Bucureştiului sunt programate să înceapă în această vară. Până la momentul când România va deveni membru UE, capitala ţării va avea un centru mai curat şi mai atractiv.

De Răzvan Amariei, din Bucureşti pentru Southeast European Times – 17/02/05

photo

Renovarea centrului Bucureştiului este programată să înceapă în această vară şi va dura 18 luni. [Arhivă]

Centrul Bucureştiului va deveni în curând un uriaş şantier, un ambiţios plan de renovare fiind pus în aplicare. La finalul proiectului, centrul de 57 de hectare al oraşului -- considerat a avea un potenţial comercial considerabil -- se va mândri cu clădiri renovate, noi conducte de apă, gaze naturale şi canalizare, străzi fără gropi, zone doar pentru pietoni, centre de parcare mai bune şi mult mai multe magazine, baruri şi restaurante.

Lucrările sunt programate să înceapă în această vară şi vor dura 18 luni. Termenul final este 1 ianuarie 2007, ziua când România este programată să intre în UE. Costul proiectului, de aproximativ 28 mn de euro, va proveni în principal din surse externe, inclusiv dintr-un credit obţinut de la BERD şi o donaţie din partea programului european PHARE, precum şi din bugetul Primăriei Bucureştiului.

Potrivit oficialilor municipali, reconstrucţia vizează "recrearea fostului aspect al zonei, dar cu facilităţi moderne", conservând patrimoniul arheologic şi arhitectural al oraşului şi încurajând restaurarea clădirilor deţinute de persoane private. Autorităţile locale au promis scutirea de impozite pentru cei care îşi renovează casele din centrul istoric. "Ar trebui să fie un sprijin pentru cei care investesc în lucrările de renovare", a declarat Liviu Negoiţă, primarul sectorului 3 al Bucureştiului.

Printre obiective se numără reducerea poluării şi congestiei rutiere şi revitalizarea activităţilor comerciale tradiţionale din zonă.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

În timpul erei comuniste, centrul istoric -- care conţine clădiri de apartamente vechi de sute de ani, ruinele curţii regale, construită cu peste cinci secole în urmă de Vlad Ţepeş, şi biserici şi hanuri medievale -- a fost neglijat. Apartamentele au fost naţionalizate şi transformate în locuinţe sociale. Magazinele, restaurantele şi birourile au fost de asemenea confiscate şi zona şi-a pierdut farmecul de pe vremuri.

După căderea regimului, în 1989, prea puţine s-au schimbat. "Standardul activităţilor comerciale din zonă a scăzut în permanenţă, singurul element notabil fiind deschiderea unor spaţii de recreere în pivniţele cu arcade din clădirile din secolul al XIX-lea", declară arhitectul Vladimir Vinea. "Majoritatea problemelor locative din Bucureşti sunt în centrul istoric -- degradare fizică, statut juridic incert sau ocuparea abuzivă a anumitor clădiri sau apartamente".

În plus, starea proastă a transporturilor, serviciilor publice şi infrastructurii de comunicaţii au descurajat orice investiţie majoră în această zonă. Situaţia se va schimba în mod spectaculos în bine în următorii doi ani, promit oficialii.

"Trebuie să începem lucrările cât mai curând posibil pentru a pune capăt degradării centrului istoric. Această zonă este cartea de vizită a Bucureştiului", a declarat Preşedintele român Traian Băsescu.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Votează

Loading

Destinaţia: Balcani

Destinaţia: Balcani

Călătoriile fără vize: calea de urmat

Călătoriile fără vize: calea de urmat

Voturi pentru Europa: Alegerile europarlamentare 2009

Voturi pentru Europa: Alegerile europarlamentare 2009

Turcia: Promisiunea şi Provocarea

Turcia: Promisiunea şi Provocarea

Infractorii cei mai căutaţi de Haga

Infractorii cei mai căutaţi de Haga

Construind Kosovo

Construind Kosovo
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

Preşedintele cipriot Demetrios Christofias şi liderul cipriot turc Mehmet Ali Talat au convenit în această săptămână să deschidă un nou punct de trecere a graniţei. Au luat un nou elan discuţiile de reunificare?

Da
Nu
Nu ştiu

vezi rezultatele

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes