25/01/2005
Atingerea principalelor obiective de politică externă ale Serbiei-Muntenegrului -- obţinerea unui Studiu de Fezabilitate pozitiv din partea UE, lansarea discuţiilor de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea şi aderarea la programul NATO Parteneriat pentru Pace -- este amânată de lipsa de cooperare a guvernului de la Belgrad cu tribunalul ONU pentru crime de război.
De Dusan Kosanovic, din Belgrad pentru Southeast European Times - 25/01/05
![]() Comisarul UE pentru Extindere Olli Rehn a atras atenţia că progresul Serbiei-Muntenegrului în procesul de integrare depinde de îndeplinirea tuturor obligaţiilor internaţionale, inclusiv de cooperarea deplină cu tribunalul ONU pentru crime de război. [Laura Hasani] |
Printre ţările din Balcanii de Vest, Serbia-Muntenegru are cea mai mare distanţă de străbătut în progresul său către integrarea în UE şi NATO. Guvernul de la Belgrad a stabilit trei obiective majore de politică externă pentru 2005: obţinerea unui Studiu de Fezabilitate pozitiv în aprilie, lansarea Discuţiilor de Stabilizare şi Asociere cu UE şi intrarea în programul NATO Parteneriat pentru Pace până la sfârşitul anului.
Toate aceste obiective sunt tangibile. Însă nici unul nu poate fi realizat până când ţara nu face progrese vizibile în cooperarea sa cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (ICTY).
Subliniind importanţa acestei chestiuni, Reprezentantul UE pentru Securitate Javier Solana şi-a anulat vizita la Belgrad programată pentru săptămâna trecută, declarând că problemele pe care intenţiona să le discute cu liderii sârbi nu "au fost suficient examinate pentru a fi soluţionate". Comentariile sale -- considerate de toţi ca fiind o referire la refuzul guvernului de la Belgrad de a-i preda curţii ONU pe criminalii de război inculpaţi -- au urmat deciziei Statelor Unite de a îngheţa ajutorul de 10 mn de USD destinat ţării şi de a retrage consilierii tehnici americani din ministerele sârbe.
Luni (24 ianuarie), în cursul vizitei sale la Belgrad, Comisarul UE pentru Extindere Olli Rehn a specificat că progresul realizat de Serbia-Muntenegru în procesul de integrare depinde de îndeplinirea tuturor obligaţiilor internaţionale, inclusiv de cooperarea deplină cu tribunalul ONU.
O delegaţie a CE va sosi miercuri la Belgrad pentru a determina dacă va lansa Studiul de Fezabilitate pentru Serbia-Muntenegru. Se pare că şansele unui rezultat pozitiv sunt mici. Oficialii de la Bruxelles au fost citaţi declarând că preferă să claseze studiul pe termen nelimitat decât să emită un raport negativ.
Primul Ministru sârb Vojislav Kostunica declară că Serbia este conştientă de faptul că Studiul de Fezabilitate depinde de cooperarea cu ICTY şi că se aşteaptă ca această chestiune să fie "soluţionată curând".
Potrivit Vicepremierului sârb Miroljub Labus -- care conduce partidul G17 Plus, membru al coaliţiei de guvernământ -- în curând va fi prea târziu. "În următoarele câteva zile, trebuie să ne concentrăm pe găsirea unei ieşiri din această situaţie. Obiectivul este acela de a primi note pozitive pentru Studiul de Fezabilitate. Toată lumea ştie ce trebuie făcut şi mai avem câteva zile pentru a face aceasta", a declarat Labus după anularea vizitei lui Solana.
"Toate activităţile mele din următoarele zile se vor concentra asupra realizării celor necesare pentru obţinerea acestor critici pozitive de la Studiul de Fezabilitate şi cred că este important să utilizăm cu toţii următoarele zile pentru a face tot posibilul pentru atingerea acestui ţel", a adăugat el. Labus a avertizat că G17 ar putea părăsi guvernul dacă nu este găsită o ieşire din impas.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes