Muntenegru organizează o conferinţă asupra combaterii corupţiei regionale

25/10/2004

O conferinţă de două zile organizată la Podgorica la începutul acestei luni s-a concentrat asupra îmbunătăţirii cooperării şi schimbului de informaţii ca parte a luptei împotriva corupţiei din Europa de Sud-est.

De Antonela Krstovic, din Podgorica pentru Southeast European Times - 25/10/04

photo

La conferinţă a fost prezentat un manual de combatere a corupţiei. [OSCE]

O conferinţă de două zile asupra intensificării luptei împotriva corupţiei regionale a fost organizată în cursul acestei luni la Podgorica. Evenimentul a fost un efort comun al Iniţiativei Anticorupţie a Pactului de Stabilitate, al Misiunii OSCE din Serbia-Muntenegru şi al Iniţiativei Anticorupţie a guvernului muntenegrean.

Discuţiile s-au concentrat asupra îmbunătăţirii cooperării şi schimbului de experienţă şi informaţii dintre ţările din regiune, în scopul sporirii eficienţei eforturilor anticorupţie. Participanţii la conferinţă au discutat de asemenea despre eliminarea deficienţelor din legislaţia penală, care reprezintă un obstacol pentru procedurile investigative şi asigurarea dovezilor.

Printre participanţi s-au numărat procurori, judecători, personal din forţele de poliţie şi serviciile de informaţii din ţările sud-est europene, precum şi reprezentanţi ai UE, ai donatorilor bilaterali şi ai unui grup care oferă consultanţă procurorilor din regiune.

Vicepremierul Dragan Djurovic, care este de asemenea Ministrul de Interne al Muntenegrului, a deschis dezbaterile. Printre ceilalţi oficiali care au luat cuvântul s-au numărat Secretarul Executiv al Secretariatului Regional al Iniţiativei Anticorupţie a Pactului de Stabilitate Veselin Sukovic şi şeful biroului OSCE din Podgorica, Rudolf Bogner.

Djurovic a declarat că ţările din regiune trebuie să fie ferme în adoptarea măsurilor de combatere a corupţiei, în special prin reforme permanente ale sistemului legislativ, economic şi financiar şi prin implementarea noilor legi. Muntenegru este în faza finală a creării unui cadru legislativ -- inclusiv a noilor legi privind procedurile penale şi numirea unui procuror special pentru crima organizată -- care va contribui la îndeplinirea standardelor internaţionale de combatere a acestor tipuri de criminalitate, a declarat ministrul.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

El a anunţat de asemenea că guvernul va adopta în curând o strategie de luptă împotriva corupţiei şi crimei organizate -- elaborată după consultaţii cu Consiliul Europei şi OSCE.

Între timp, Sukovic a descris corupţia ca fiind un fenomen periculos şi complicat care trebuie stopat prin activităţi coordonate ale organelor de stat, ONG-urilor şi societăţii civile, activităţi însoţite de cooperare internaţională.

Bogner a afirmat că combaterea corupţiei la nivel înalt devine o provocare majoră în ţările din Europa de Sud-est, în special deoarece este evident că ţările care sunt capabile de soluţionarea cu succes a acestei probleme vor cunoaşte un progres mai rapid în procesul de aderare la UE. Eficienţa în adunarea dovezilor, judecarea cazurilor şi organizarea proceselor constituie un test esenţial pentru verificarea maturităţii instituţionale a unei ţări, a declarat el.

Pedepsirea corupţiei nu este importantă doar pentru credibilitatea unei ţări, a adăugat Bogner, ci contribuie la sensibilizarea publicului în privinţa acestei chestiuni.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu