20/11/2009
Bloggerii salută faptul că observatorii internaţionali au constatat că procesul de votare a fost în general liber şi corect, dar sunt preocupaţi de neregulile electorale.
De Art Malone şi Linda Kardaku pentru Southeast European blog -- 20/11/09
![]() O alegătoare votează duminică (15 noiembrie) la Pristina. [Laura Hasani] |
Duminică (15 noiembrie), alegătorii din Kosovo s-au îndreptat spre secţiile de votare în cadrul primelor alegeri organizate după februarie 2008, când ţara şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia. Alegerile pentru primăriile şi consiliile locale din 36 de municipalităţi au fost un test major de democraţie.
Observatorii internaţionali şi locali au considerat procesul ca fiind un succes. Rezultatele preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) au stabilit că 20 de municipalităţi vor trebui să organizeze un al doilea scrutin în luna decembrie, deoarece nici un candidat nu a obţinut un procentaj suficient.
Se pare că Partidul Democrat din Kosovo (PDK), condus de premierul Hashim Thaci, a câştigat majoritatea funcţiilor de primar, fiind urmat de Liga Democrată din Kosovo (LDK), formaţiunea preşedintelui Fatmir Sejdiu. Alianţa pentru Viitorul Kosovo (AAK), condusă de Ramush Haradinaj, s-a situat pe locul al treilea.
Alegerile nu s-au desfăşurat totuşi fără unele nereguli. Subcomisia Electorală pentru Reclamaţii şi Apeluri a primit peste 150 de reclamaţii din 15 octombrie, data începerii campaniei.
Bloggerii îşi exprimă atât entuziasmul, cât şi dezamăgirea cu privire la alegeri.
Patriot Gashi laudă întregul Kosovo şi PDK pentru înaltul nivel de responsabilitate demonstrat. "Ne-am deschis uşa spre Europa. Felicitări şi noroc tuturor"!
dritoni reflectă starea de spirit a PDK, partidul câştigător. "Promovaţi Kosovo prin investiţii străine, domnule prim-ministru, şi veţi fi ales din nou prim-ministru".
Meli, un susţinător AAK, afirmă în schimb: "Continuă Alianţă [AAK], eşti cea mai bună. La următoarele alegeri vei conduce".
Therandasi oferă o perspectivă mai analitică. "Cred că rezultatele alegerilor municipale sunt cele aşteptate. PDK este puternic cu acest procentaj, LDK a reuşit o oarecare revenire, iar electoratul AAK cred că nu este real, iar acest lucru se va vedea clar la alegerile generale".
Antivota priveşte cu scepticism toate aceste puncte de vedere. "Aceştia au pregătit focurile de artificii", afirmă acesta. "Se pare că s-au înţeles dinainte asupra câştigătorului".
Alţii exprimă temeri similare. Votuesi se întreabă dacă "votul meu este luat în calcul sau este considerat nul". Hasani este de acord şi vorbeşte în numele majorităţii atunci când declară că este "împotriva furtului de voturi".
Pornind de la aceste critici, Ramadan priveşte alegerile dintr-o perspectivă pe termen lung. "Procesul corect, liber şi democratic este cu mult mai important decât câştigarea sau pierderea vreunei municipalităţi", afirmă acesta.
Njomza concluzionează invitându-şi compatrioţii să privească raţional alegerile. "Nu este momentul nici pentru şampanie, nici pentru condoleanţe", scrie aceasta. "Este timpul să găsim un limbaj de colaborare pentru îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor".
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes