Bloggerii dezbat aderarea Kosovo la FMI/Banca Mondială

24/07/2009

Au existat schimburi aprinse de viziuni în lumea blogurilor, legate de intrarea Kosovo în două instituţii financiare internaţionale.

De Besa Beqiri pentru Southeast European Times din Pristina – 24/07/09

photo

Premierul kosovar Hashim Thaci (stânga), directorul FMI Dominique Strauss-Kahn (centru) şi preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu la sediul FMI din Washington. [Getty Images]

Banca Mondială şi FMI au acceptat luna trecută Kosovo ca membru, pas important în asigurarea sprijinului internaţional atât de necesar ţării şi afirmarea Kosovo ca stat independent.

Şeful Biroului Civil Internaţional din Pristina, Pieter Feith, a primit cu încântare veştile. "Acceptarea Kosovo în FMI este un pas important pentru dezvoltarea economică a Kosovo." El a explicat: "cooperarea regională şi globală prin intermediul instituţiile internaţionale va duce la stabilitate, prosperitate şi reconciliere."

Cu toate acestea, aderarea Kosovo a fost o problemă împotriva căreia Serbia şi Rusia au militat activ.

După cum era de aşteptat, mulţi bloggeri kosovari albanezi au jubilat, exprimându-şi comentariile pe spaţiul special dedicat lor de către cotidianul Ekspres din Pristina.

Dar foarte repede, a apărut un schimb de replici aprins pe forumul publicaţiei belgrădene B92. "Deci asta a devenit FMI-ul! Împrumută bani unei economii de piaţă la negru. Mulţumim FMI!" scrie MikeC.

"Ce economie?" întreabă retoric d, şi răspunde -- "supermarketuri, benzinării, restaurante şi, cel mai important, spălătorii auto".

Ian ripostează prin sublinierea importanţei acestei aderări. "Va demonstra ţărilor care sunt indecise faţă de recunoaşterea Kosovo că suntem aici pentru a rămâne, şi că devenim o parte a cotidianului comunităţii internaţionale."

Nu aşa de repede, avertizează Ron. "Câtă vreme Feith se asigură că nimic nu lezează [Rezoluţia ONU] 1244", integritatea teritorială a Serbiei este păstrată. "Amintiţi-vă: 1244 este încă valabilă. Este momentul ca albanezii să înceapă să recunoască acest fapt!"

Svabo adaugă: "Aproape 5% din fondurile FMI vor fi realmente implementate. Restul va fi băgat în buzunare de către toţi escrocii din kosovo care terorizează această ţară."

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Dar AgimY ripostează. "De la cine [sic] cerşeşte Serbia bani în zilele acestea?" întreabă el. "FMI, Banca Mondială, băncile europene, UE... sau toate cele de mai sus?"

"Serbia primeşte mărunţişuri," prin comparaţie cu Kosovo. "Kosovo este copilul nedorit al Europei. Nu poţi să-l omori şi nici nu poţi să-l dai înapoi… deci, dă-i o grămadă de bani şi roagă-te," spune Mike C.

"Pentru toţi cei care se leagă de Kosovo," sfătuieşte Olf, "de ce nu vă uitaţi la aceleaşi probleme dar pentru Serbia?" El adaugă că, la fel precum Kosovo, "Serbia are la fel de multe probleme cu corupţia, crima organizată… aveţi multe de rezolvat în Serbia, lăsaţi Kosovo în pace."

Ment oferă o viziune mai moderată, o soluţie avantajoasă pentru toată lumea. "Realizez că acestea nu sunt chiar cele mai îmbucurătoare ştiri pentru toţi cei ce comentează pe acest site… dar sper să înţeleagă că orice îmbunătăţire în economia Kosovo, cu ajutorul FMI, va ajuta şi sârbii kosovari în aceeaşi măsură… mai ales pe cei din sud, din regiunea Mitrovica."

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu