Fotbalul românesc sub lupa justiţiei

16/05/2008

Fotbalul românesc a fost în mijlocul mai multor scandaluri financiare din care nu a rezultat nimic altceva decât decizii virtuale, dar de data aceasta o valiză conţinând 1,7 mn euro pare să fi declanşat o investigaţie adevărată a Departamentului Naţional Anticorupţie. Sau poate nu, sugerează bloggerii.

De Paul Ciocoiu, din Bucureşti pentru Southeast European Times – 16/05/08

photo

Procurorii anticorupţie îl investighează pe patronul clubului Steaua Bucureşti, Gigi Becali. [PNG]

Steaua Bucureşti, cea mai renumită echipă românească de fotbal, era cu doar un punct în urma echipei CFR Cluj în lupta lor pentru campionatul naţional. Echipa din Cluj trebuia să întâlnească o altă echipa locală, Universitatea Cluj, în ultimul meci al sezonului. Dacă CFR Cluj ar fi câştigat, aceasta ar fi devenit campioană naţională pentru prima dată în istorie. Miza era mare, iar şefii clubului Steaua ştiau asta.

În ziua jocului, procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie au năvălit într-o cafenea din centrul Clujului, unde i-au găsit pe reprezentanţii Stelei cu o geantă ce conţinea 1,7 mn euro, bani care erau destinaţi, se pare, jucătorilor echipei Universitatea Cluj, dacă ar fi câştigat meciul cu CFR Cluj, asigurând astfel titlul echipei din Bucureşti, al cărei ultim meci era o simplă formalitate. CFR a învins-o pe U Cluj şi a luat astfel titlul, dar procurorii DNA au început urmărirea penală a patronului echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, pentru corupţie.

Sub titlul „Ultimul avertisment”, Cătălin Tolontan, redactor-şef al ziarului sportiv de largă circulaţie Gazeta Sporturilor, scrie pe blogul lui că „chiar riscantă pentru propria reputaţie, ancheta DNA este un semn către fotbal”. ” Oricum ar fi, e ultimul avertisment”, spune analistul sportiv. ”E timpul ca banii să înceteze să comande campionatul … e ultima şansă înainte ca fotbalul să se mute în cazinouri”, afirmă el.

„Care este motivaţia includerii în regulamentul FRF a interdicţiei de motivare a echipelor în scopul de a juca corect, atâta timp cât aceste lucruri sunt permise în alte campionate ?” scrie Perfect Stranger. “Oare U Cluj mai juca ceva contra CFR-ului fără să ştie că valiza e în portbagaj, burduşită bine?”

10Cris ia în derâdere operaţiunea DNA. „Nu e nici o infracţiune ... băieţii deştepti de la DNA n-au aşteptat măcar ca banii sa ajungă in mâna cuiva de la U Cluj. Nu se poate dovedi absolut nimic. E doar o acţiune de imagine, să vadă lumea ce forţoşi şi ocupaţi sunt ei, anti-corupţii noştri”, a concluzionat el.

Suporter fotbal cere dreptate. „Sper ca măcar acum, în ultimul ceas, să se facă dreptate în România. Steaua trebuie trimisă în B, iar patronul ei în spatele gratiilor”, scrie el.

„Acţiunea DNA-ului este doar un artificiu în plină campanie electorală”, scrie JacK. “Dacă ar fi funcţionat cu adevărat justiţia in România, am fi văzut şi noi până în momentul de faţă măcar o persoană (politician sau om de afaceri ) în puşcărie. La noi, în această minunată ţară, toate sentinţele se dau cu suspendare sau chiar deloc”.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading