A fuma sau a nu fuma?

02/02/2007

Fumătorii români sunt foarte supăraţi pe restricţiile propuse de UE. Unii bloggeri cer chiar înfiinţarea unui ONG care să îi protejeze de discriminare.

De Paul Ciocoiu, din Bucureşti pentru Southeast European Times – 02/02/07

photo

Fumatul a fost interzis în multe locuri publice din România din cauza reglementărilor UE. [Getty Images]

În urma impunerii interdicţiei de a fuma în trenuri, spitale sau clinici, perspectivele nu par prea bune pentru cei care se dedau acestui obicei. Recentele speculaţii din presă potrivit cărora fumătorii ar putea întâmpina dificultăţi în găsirea unui loc de muncă în viitorul apropiat a încins şi mai mult această dezbatere.

"Sunt de acord cu ‘fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din jur’ (mesajul de pe pachetul de azi) şi sunt, în consecinţă, de acord cu faptul că fumul fumătorilor nu se cade să ajungă la nefumători. Punct", spune The Simple Woman.

"Mă bucur pentru voi că nu (mai) fumaţi şi vă felicit. Vă mai felicit o dată şi pentru că faceţi un efort să informaţi şi pe alţii de dezavantajele fumatului. Să te implici în facerea unei lumi mai bune/să împărtăşeşti şi altora din învăţăturile tale este un lucru lăudabil. 'Nu fuma lângă mine' este iarăşi o cerinţă justificată a nefumătorului".

"Dar să vă fie foarte clar: aici se încheie mandatul vostru. În clipa în care ajungeţi să-mi ziceţi 'lasă-te de fumat!' intraţi în zona mea personală. Este un sfat nesolicitat şi invaziv", concluzionează ea, cerând înfiinţarea unui ONG al fumătorilor.

"Eu am o teorie despre 'noua ortodoxie' ", comentează Ilinca. "Totul a-nceput cu political correctness. Şi se va sfârşi, mă tem, cu o 'dictatură' a ce e just să faci şi să spui. Peste 3-5 ani, vom fi nişte paria ai societăţii pentru că fumăm! Anatemizaţi, marginalizaţi. La fel cei care n-au abonament la sală. Sau cei care nu citesc reviste de modă. Eu propun să înfiinţăm ONG-ul ăla cât mai e voie la tribunal".

Articole pe aceeaşi temă

Loading

"A fuma sau a nu fuma, asta e întrebarea," parafrazează Partizanu’. "Merg pe prima variantă. Noile năzbâtii occidentale sunt deja în mod tradiţional copiate şi aplicate în România. Mi-a zis un amic de-al meu care e HR manager la o firmă multinaţională că a primit dispoziţii de la şefii lui de afară să nu mai angajeze fumători".

"Fabrica e undeva în afara Bucureştiului. Pe cine deranjează dacă vrea neica cutare să tragă o lulea şi iese undeva în spatele magherniţei? Şi apoi, suntem balcanici", scrie el.

“Neangajarea cuiva din aceste motive este însă culmea absurdului… care deschide calea pentru orice. O să ajungem să nu îi mai angajam pe cei prea graşi sau prea slabi, ca să nu mai vorbim de consumatorii de E-uri (ingrediente alimentare chimice). Primii care vor urma pe această lista vor fi consumatorii de alcool, cafea şi, de ce nu, carne", prezice Irina.

Ea admite însă că interzicerea fumatului în locurile publice descurajează şi reduce probabilitatea ca generaţia tânără să adopte acest obicei letal.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Votează

Loading

Destinaţia: Balcani

Destinaţia: Balcani

Călătoriile fără vize: calea de urmat

Călătoriile fără vize: calea de urmat

Voturi pentru Europa: Alegerile europarlamentare 2009

Voturi pentru Europa: Alegerile europarlamentare 2009

Turcia: Promisiunea şi Provocarea

Turcia: Promisiunea şi Provocarea

Infractorii cei mai căutaţi de Haga

Infractorii cei mai căutaţi de Haga

Construind Kosovo

Construind Kosovo
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

Preşedintele cipriot Demetrios Christofias şi liderul cipriot turc Mehmet Ali Talat au convenit în această săptămână să deschidă un nou punct de trecere a graniţei. Au luat un nou elan discuţiile de reunificare?

Da
Nu
Nu ştiu

vezi rezultatele

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes