18/06/2012
În timp ce liderii politici din regiune găsesc motive de dezacord, grupurile religioase regionale caută puncte comune.
De Lily Lynch, din Belgrad pentru Southeast European Times -- 18/06/12
![]() Patriarhul Irinej (centru), conducătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, a făcut luna aceasta o vizită istorică în Croaţia. [Reuters] |
Deşi recenta alegere a fostului ultranaţionalist Tomislav Nikolic ca preşedinte al Serbiei a stârnit deja câteva dispute între noul şef de stat şi omologii săi din regiune, dialogul interreligios dintre înalţii reprezentanţi ai diferitelor grupuri religioase este mai important ca oricând.
La începutul acestei luni, patriarhul Irinej, conducătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, a vizitat Croaţia, cu prilejul a ceea ce mulţi din regiune consideră a fi o vizită „istorică”. Pe durata călătoriei sale de trei zile, Irinej s-a întâlnit cu liderul Bisericii Catolice Croate, Josip Bozanic, cu membrii Conferinţei Episcopale Croate, cu arhiepiscopul Zagrebului, precum şi cu preşedintele croat Ivo Josipovic şi cu premierul Zoran Milanovic. De asemenea, Irinej l-a decorat pe primarul Zagrebului, Milan Bandic, cu Ordinul Împăratului Constantin cel Mare.
Odată cu alegerea lui Nikolic, care este învăluit în controverse din cauza asocierii sale anterioare cu răposatul dictator Slobodan Milosevic şi cu Vojislav Seselj, condamnat la Haga, mulţi se tem că procesul de reconciliere de după războaiele din Balcani, din anii 1990, ar putea stagna sau regresa.
Însă, unii sunt de părere că grupurile religioase pot avea un rol important în procesul de reconciliere. După cum declara şi Josipovic reporterilor, în timpul vizitei patriarhului sârb: „În vremuri care generează sentimente care nu sunt în spiritul păcii şi reconcilierii, contactele dintre biserici, dintre credincioşi, discuţiile şi dialogul înseamnă mult pentru pace şi reconciliere”.
Biserica Ortodoxă Sârbă este de acord cu faptul că vizita a fost importantă pentru dialogul regional.
„Ne-am dorit să comunicăm public informaţiile despre vizita patriarhului cât mai mult posibil, aşa că am făcut un anunţ cu privire la vizită atât în sârbă, cât şi în engleză, şi am publicat o declaraţie comună din partea patriarhului Irinej şi cardinalului Bozanic pe site-ul nostru”, a declarat pentru SETimes diaconul Ivica Cairovic din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe.
![]() Patriarhul Irinej s-a întâlnit, printre alţii, cu liderul Bisericii Catolice Croate, cardinalul Josip Bozanic. [Reuters] |
Întâlnirea din Croaţia dintre liderii religioşi a avut loc la momentul oportun, în special în lumina unei controverse stârnite de comentariile pe care Nikolic le-a făcut într-un interviu acordat în luna mai presei germane. Nikolic a declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că oraşul croat Vukovar, care a fost devastat masiv de forţele sârbe în 1991, era un „oraş sârb”, iar croaţii nu au avut niciun motiv să se întoarcă acolo.
„Dacă declaraţia dlui. Nikolic înseamnă revenirea la ideile din anii 1990, pot afirma în numele tuturor cetăţenilor croaţi că acele idei nu vor fi puse în aplicare”, a spus Josipovic.
Reprezentanţii guvernului croat nu au participat la inaugurarea prezidenţială a lui Nikolic, care a avut loc pe 11 iunie, în Belgrad.
![]() Noul preşedinte al Serbiei, Tomislav Nikolic, a făcut declaraţii despre care unii se tem că ar ameninţa eforturile de reconciliere. [Reuters] |
Cu toate acestea, unii analişti religioşi consideră că vizita lui Irinej în Croaţia a fost numai o „vizită de protocol”. După cum a declarat pentru SETimes Ivana Bartulovic, cercetător politic în cadrul Centrului pentru Studii Religioase din Belgrad: „Cred că aceasta a fost mai mult o vizită politică decât orice altceva”.
În acelaşi timp, Bartulovic a afirmat că există alte semne de cooperare interreligioasă în regiune, care deşi primesc de departe mai puţină atenţie din partea presei decât vizita patriarhului în Croaţia, ar putea oferi baze mai solide pentru reconciliere în decursul timpului.
Centrul pentru Studii Religioase organizează programe educaţionale pentru înalţii reprezentanţi ai comunităţilor religioase din Serbia şi din regiune, precum şi pentru credincioşii din diferite religii.
Bartulovic a afirmat că prin intermediul acestui program, organizatorii încearcă să „stabilească o comunicare durabilă cu privire la acele subiecte asupra cărora diferitele grupuri religioase pot fi de acord, cum ar fi educaţia, sistemul medical şi munca în folosul comunităţii”. Recent, programul educaţional interreligios s-a extins pentru a include discuţii pe teme precum ecologia şi drepturile femeilor.
În Kosovo, puţini lideri religioşi sunt dornici să vorbească deschis despre dialogul interreligios, deşi Universitatea Americană din Kosovo a organizat astfel de evenimente, inclusiv o întâlnire recentă în cadrul căreia toţi principalii lideri religioşi au luat parte la o vizită a înaltului reprezentant al Bisericii Anglicane.
După cum a declarat pentru SETimes Ivana Stevanovic, un cercetător independent din Belgrad pe probleme de identitate şi discurs: „Acum, îi poţi vedea uneori pe liderii celor trei religii principale, islamică, catolică şi ortodoxă, plimbându-se prin centrul [oraşului] Prizren. Aşadar, se întâlnesc. Însă, despre ce discută este o cu totul altă problemă”.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes