Serbia intenţionează să oprească în 2010 violenţele din fotbal

21/12/2009

Procurorul şef a cerut interdicţie pentru toate grupările de fotbal extremiste, în urma uciderii microbistului francez în Belgrad, în luna septembrie.

De Igor Jovanovic pentru Southeast European Times din Belgrad -- 21/12/09

photo

Protestatari purtând o pancardă pe care scrie „Stop Violenţei” în centrul Belgradului. [Getty Images]

Ministerul sârb al apărării urmează să ia măsuri pentru ca evenimentele sportive să devină mai sigure în anul care vine. „Guvernul trebuie să soluţioneze problema violenţei în sport şi ameninţările huliganilor împotriva fanilor,” a declarat ministrul Apărării, Dragan Sutanovac, pentru B92, cu sediul la Belgrad.

„Câtă vreme gardurile şi plasele de protecţie sunt încă acolo, înseamnă că am eşuat în a rezolva problema”, a spus Sutanovac. „Am convingerea că anul viitor vom avea rezultate pozitive în lupta împotriva huliganismului din sportul sârbesc.”

Această iniţiativă vine ca urmare a unui val de violenţe ce a cuprins ţara din 2002 şi a dus la cel puţin şapte decese.

În septembrie, un microbist francez, Brice Taton, în vârstă de 28 de ani, a murit după ce a fost bătut cu bestialitate după un meci de fotbal dintre echipa Partizan Belgrad şi clubul francez Toulouse, dând naştere la o manifestaţie ce a scos în străzile capitalei sârbe, peste 5000 de protestatari.

Aproape 12 suspecţi au fost arestaţi în legătură cu acest incident. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei pot fi acuzaţi la 40 de ani de detenţie.

Un alt suspect a reuşit să fugă şi se crede că se ascunde în Olanda „sub protecţia unuia dintre cele mai mari carteluri de droguri din Serbia”, a declarat Ministrul de Interne, Ivica Dacic.

photo

Sârbi aprinzând lumânări şi depunând flori în piaţa centrală din Belgrad, în memoria microbistului ucis, francezul Brice Taton. [Getty Images]

Săptămâna trecută, tânărul de 24 de ani, Bojan Hrvatin, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, sub acuzaţia de crimă cu premeditare, după ce a înjunghiat un fan al unei echipe de fotbal adverse, în anul 2006. Trei alţi fani ai clubului Rad Belgrad au fost condamnaţi până la trei ani închisoare pentru implicarea în incident.

În anul 2007, un susţinător al echipei Steaua Roşie Belgrad a atacat cu o torţă, un poliţist aflat în afara orelor de serviciu şi a fost condamnat la 10 ani de detenţie pentru tentativă de omor. Un alt fan al echipei Steaua Roşie a fost ucis, în urmă cu zece ani, de o torţă aruncată de către susţinători ai grupului Partizan.

Tot în 2007, fani ai echipei Partizan au fost implicaţi în revoltele din oraşul bosniac Mostar, ce a dus la excluderea clubului cu sediul la Belgrad din Cupa UEFA. Fanii au luat parte la realizarea documentarului britanic „Adevăratele Fabrici ale Fotbalului” în care nu au ascuns că deţin arme şi au prezentat detalii despre luptele cu alte grupări de microbişti.

Totuşi, violenţele nu se rezumă la terenul de fotbal, şi jurnaliştii care vorbesc despre crime sunt supuşi riscurilor.

Jurnalistul de radio şi televiziune de la B92, Brankica Stankovic a primit ameninţări cu moartea pe Facebook după ce a făcut publice activităţi criminale care au implicat grupări de susţinători ai unor echipe de fotbal din Serbia, a anunţat SETimes la începutul acestei luni.

„Nu ameninţările mă îngrijorează, ci faptul că încă au prea multă putere,” a declarat Stankovic pentru cotidianul atenian Kathimerini. „Este scandalos ca jurnaliştii din Serbia să fie obligaţi să lucreze sub protecţia poliţiei. Toate acestea continuă să se întâmple, deşi statul a zis că se ocupă de problemă.”

Într-o tentativă de a tăia răul de la rădăcină, procurorul şef al Serbiei, Slobodan Radovanovic, a cerut în octombrie curţii constituţionale să dea o interdicţie pentru 14 grupări extremiste de fani ai fotbalului.

photo

Suporteri ai clubului de fotbal Partizan Belgrad – supranumiţi Groparii. [Getty Images]

Procurorul a declarat unei conferinţe de presă că a propus interdicţia deoarece grupările de fani au cerut „dizolvarea violentă a ordinii constituţionale, violarea drepturilor minorităţilor şi ale omului şi produc ură pe bază de rasă, religie şi etnic.”

„Nu au nicio legătură cu sportul, dar au multe legături cu crima,” a declarat Radovanovic referitor la grupările sportive extremiste.

Această propunere, după cum a prezentat-o Radovanovicm este continuarea luptei Serbiei cu organizaţiile extremiste.

Iniţiativa lui Radovanovic nu s-a oprit la grupările de fani ai sportului. Procurorul a cerut şi lansarea unui proces împotriva preşedintelui clubului de fotbal Steaua Roşe, Vladan Lukic, pentru că a apărut la un meci cu un tricou pe care erau imprimate versurile unui cântec al fanilor, despre care procurorul consideră că instigă la violenţă.

Cu toate acestea, preşedintele Asociaţia Sârbe a Fotbalului, Tomislav Karadzic, a declarat că va dura multă vreme până când se va ajunge la ceva corect. El a avertizat că această sarcină s-ar putea să nu poată fi îndeplinită până nu se rup legăturile ilegale dintre fani şi conducerea cluburilor.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

„Trebuie să ne uităm şi la candidaţii pentru posturile de management din fotbal. Pe lângă oameni onorabili, există şi persoane implicate în crime, foşti deţinuţi sau viitori deţinuţi,” a declarat Radovanovic.

O nouă lege, care va penaliza sever orice conduită necorespunzătoare, la un eveniment sportiv, concepută conform regulamentelor britanice, a intrat în vigoare în septembrie.

În pofida eforturilor recente de stopare a violenţelor din fotbal, unii consideră că guvernul a făcut prea puţine şi prea târziu. Analistul din Belgrad, Zoran Dragisic consideră că oficialii trebuiau să fi rezolvat deja problema huliganilor şi a organizaţiilor extremiste.

„Problema este la politicieni, cărora le lipseşte curajul să înceapă lupta, de frică să nu piardă voturile anumitor persoane”, a spus Dragisic. (Reuters-13/12/09; Sports Illustrated-10/12/09; Kathimerini-08/12/09)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu