Şansele de reunificare a Ciprului rămân incerte

27/10/2008

Tratativele de pace au fost reluate intens după eşuarea Planului Annan din 2004.

(Reţeaua Internaţională de Relaţii şi Securitate, AP, Turkish Daily News, CIA Factbook -- 08/10/22, New York Times)

După o întrevedere din luna mai, preşedintele cipriot Demitris Christofias (dreapta) dă mâna cu liderul turco-cipriot Mehmet Ali Talat. [Getty Images]

Cu mult înaintea scindării sale, Ciprul era un loc instabil. Coexistenţa etnicilor greci cu cei turci era precară, iar odată cu dobândirea independenţei insulei faţă de Marea Britanie în 1960, violenţele intercomunale au izbucnit.

Criza curentă datează din 1974, când o juntă militară din Atena a căutat să îl înlăture pe liderul cipriot, arhiepiscopul Makarios, şi să alipească insula la Grecia. Folosindu-şi rolul de stat girant, Turcia şi-a trimis trupele. Acestea au ocupat peste o treime din teritoriul insulei, printre care şi zone populate preponderent de greci. Statul astfel format, cunoscut drept Republica Turcă a Ciprului de Nord, a fost recunoscut doar de Ankara.

Eforturile periodice ale ONU de a reunifica insula au eşuat. În anul 2004, planul înaintat de Kofi Annan, secretarul general al ONU din acea perioadă, a fost stopat de către votanţii greco-ciprioţi la un referendum, ţinut în ambele părţi ale insulei divizate. Turco-ciprioţii l-au aprobat. Cipru şi-a înaintat aderarea la UE, alături de un pact de reunificare. Deşi întreaga insulă este considerată parte integrantă a blocului, acquis-ul UE se aplică doar în zonele controlate de către administraţia greco-cipriotă din Nicosia. În pofida răspunsului pozitiv pe care l-au acordat Planului Annan, turco-ciprioţii au fost excluşi.

Privind în retrospectivă, mulţi observatori au acuzat Bruxelles-ul. După spusele lui Ronald Fisher, profesor la Universitatea Americană, UE ar fi trebuit să condiţioneze aderarea acestei ţări la soluţionarea acestei dispute ce durează de câteva decenii. În schimb, latura greacă a ştiut că va intra în bloc, cu sau fără acest pact. Ca membru al UE, ea a dobândit drepturi suplimentare, din moment ce aceasta se bucură de dreptul de veto faţă de aderarea Turciei, candidată la statutul de membru.

Avândul-l pe Tassos Papadopoulos la conducere, Ciprul nu a avut progrese mari în anii ce au urmat. Abia în urma alegerilor unui nou lider greco-cipriot au renăscut şansele la susţinerea unor tratative serioase de reunificare. Demetris Christofias, din partidul comunist AKEL, şi-a bazat întreaga campanie pe o platformă de reunificare şi a câştigat preşedinţia în anul 2008.

De asemenea, şi în zona nordică a insulei, o reformă este în curs de desfăşurare. Mehmet Ali Talat a preluat conducerea în 2005, înlocuindu-l pe liderul turco-cipriot Rauf Denktash, ce se afla de multă vreme în funcţie. Mediul pentru ajungerea la o înţelegere este mai prielnic ca niciodată. Dacă această oportunitate nu este valorificată, mulţi consideră că şansele nu vor mai fi la fel de îngăduitoare altă dată – sau poate nu vor mai exista deloc.

Christofias şi Talat nu au pierdut vremea pentru a-şi demonstra hotărârea. Mişcarea iniţială s-a petrecut în martie, lună în care s-a deschis un punct de trecere prin capitala Nicosia.

Demetris Christofias, din partidul comunist AKEL, a câştigat preşedinţia anul acesta. [Getty Images]

Ultimele negocieri s-au desfăşurat pe data de 3 septembrie, 11 septembrie, 18 septembrie şi 8 octombrie. Continuând să transmită mesaje de bunăvoinţă, ambii lideri au anunţat, pe data de 13 octombrie, anularea exerciţiilor militare anuale.

Asupra ambelor părţi se exercită destul de multe presiuni internaţionale de ajungere la un acord. Stimulul de promovare al iniţiativelor de reunificare a venit din partea „Bătrânilor”, un grup de 12 laureaţi ai premiului Nobel, care au sosit aici pe data de 8 octombrie, pentru o vizită de două zile. Printre aceştia se afla şi arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu şi fostul preşedinte al SUA, Jimmy Carter.

Tutu a chemat „cei doi minunaţi lideri” ai ambelor comunităţi de pe insulă să profite de „acest moment istoric”. Între-timp, Carter a sugerat un acord verosimil. Recunoscând sensibilitatea locală la presiunile din exterior, el a adăugat totuşi că acesta „trebuie să vină din partea populaţiei cipriote şi nu din exterior.”

Observatori precum profesorul Joseph Joseph de la Universitatea din Cipru au declarat că membrii vârstnici ai ambelor comunităţi – care îşi amintesc „vremurile bune” al coexistenţei liniştite de dinainte de 1963 – doresc reunificarea, precum şi membrii educaţi şi fără prejudecăţi ai generaţiei tinere. Cu toate acestea, pe măsură ce amintirea insulei unificate se adânceşte în istorie, numărul tinerilor ce nu au apucat acele vremuri scade.

Deşi dinspre ambele baricade se emit semnale de bunăvoinţă, vor exista câteva aspecte cruciale ce vor fi dificil de rezolvat. Guvernarea insulei, îndepărtarea forţelor turceşti, cererile de retrocedare ale greco-ciprioţilor care au fugit, abandonându-şi casele şi fermele şi dreptul coloniştilor turci de a rămâne aici. Acestea sunt probleme dificil de rezolvat şi pot provoca disensiuni de ambele fronturi.

Cea mai mare problemă rămâne, totuşi, guvernarea, având în vedere că greco-ciprioţii doresc un stat unitar, iar turco-ciprioţii preferă o confederaţie binaţională. Bunăvoinţa ambelor părţi de a face concesiuni va fi pusă, inevitabil, la încercare, atunci când oricare dintre acestea va trebui să renunţe la putere sau capital, subliniază observatorii.

Prelatul sud-african Desmond Tutu (prim-plan central) şi fostul preşedinte al SUA Jimmy Carter (al doilea rând, al cincilea de la dreapta) pozând alături de oficialii greco-ciprioţi şi turco-ciprioţi, la Nicosia, pe data de 8 octombrie. [Getty Images]

O nou posibilă complicaţie a apărut pe data de 17 octombrie, odată cu alegerea Turciei pentru un loc non-permanent în Consiliul de Securitate al ONU, născându-se astfel printre greco-ciprioţi, teama că Turcia ar urma să dobândească puterea diplomatică suficientă pentru a bloca orice ar fi în detrimentul intereselor turco-ciprioţilor.

Christofias s-a plâns că „Turcia, care încalcă legislaţia internaţională şi drepturile umane ale poporului cipriot, a fost aleasă” [în consiliu]. În acelaşi timp, el şi-a păstrat speranţa că membrii permanenţi ai consiliului vor obliga Turcia să îşi onoreze „obligaţiile” faţă de Cipru.

Aceeaşi observatori, care şi-au exprimat un optimism ponderat faţă de aceste tratative, au declarat totuşi că dacă negocierile din acest an nu vor duce la reunificare, aceasta s-ar putea să nu se mai producă niciodată.

Christos Ringas a contribuit la realizarea acestui reportaj.