Pe fondul reformelor din Turcia, teroriştii rămân sfidători

31/03/2008

Având în vedere că autorităţile devin mai deschise faţă de preocupările kurzilor, şi-a pierdut rostul campania teroristă a PKK?

De Ayhan Simsek pentru Southeast European Times – 31/03/08

Susţinător al PKK purtând steagul grupării teroriste [Getty Images]

Deşi urmăreşte o replică armată faţă de terorismul Partidului Muncitoresc Kurd, guvernul Turciei a promis să dea dovadă, pe viitor, de deschidere faţă de cetăţenii săi de etnie kurdă. La câteva zile în urma unei ofensive terestre limitate împotriva bazelor PKK din nordul Irakului, premierul Recep Tayyip Erdogan a anunţat un nou plan ambiţios de consolidare a perspectivelor economice ale sud-estului Turciei, dominat de populaţia kurdă, plan ce include investiţii de până la 15 miliarde USD.

Domnia sa a promis, de asemenea, lansarea unui post public de televiziune, difuzat în limba kurdă, şi a amintit membrilor PKK de faptul că legislaţia în materie de amnistii oferă sentinţe mai puţin aspre sau eliberarea anticipată pentru persoanele care se vor preda şi vor furniza informaţii despre grupare.

Prin aceste mutări, administraţia Erdogan speră să convingă kurzii din Turcia că Ankara ia măsuri pentru preocupările lor, făcând să scadă, totodată, atracţia PKK. Cu toate acestea, organizaţia teroristă a ripostat, dispreţuind efortul şi susţinând că „revoluţia” sa ucigaşă rămâne singura opţiune viabilă. Programul socioeconomic al lui Erdogan nu este altceva decât „o continuare a politicii de negare a realităţii kurde”, a declarat Duran Kalkan, un membru important al grupării.

Înfiinţat în anii 1970, ca grupare marxistă ce pleda pentru o republică populară în sud-estul Turciei, PKK-ul doreşte un stat independent pentru kurzi, stat ce ar include nordul Irakului, precum şi anumite părţi din Iran şi Siria. Pentru a câştiga sprijin în favoarea acestei viziuni grandioase în rândul kurzilor turci, gruparea exploatează resentimentele legate de diferenţele economice şi politicile turceşti de restrângere a naţionalismului kurd.

Ea caută, de asemenea, să câştige capital politic pe fondul campaniei militare desfăşurate în prezent de Turcia, în care s-au executat atacuri transfrontaliere asupra bazelor PKK din nordul Irakului. „Armata turcă va continua această luptă contra PKK, în timp ce guvernul îşi va continua politicile anti-kurde pe plan politic, economic şi social”, a afirmat Kalkin într-un interviu publicat pe un site al PKK.

Dar sunt încă plauzibile astfel de afirmaţii? Parţial în sensul candidaturii ţării la UE, autorităţile din Turcia au luat măsuri concrete, în ultimii ani, pentru a relaxa limitele asupra drepturilor minorităţilor. Pentru prima oară după zeci de ani, un partid politic asociat cauzei kurde -- şi conform multor voci din Ankara, asociat PKK -- este reprezentat în parlament.

Administraţia a subliniat în repetate rânduri că reacţia militară la terorismul separatist nu este suficientă; sursele frustrării populaţiei kurde trebuie şi ele eliminate. Guvernul depune mari eforturi pentru a crea premisele unei soluţii politice, în parametrii societăţii civile. Şi totuşi violenţa, care a luat mai mult de 37.000 de vieţi în ultimul sfert de veac, continuă.

Protestatari la un miting londonez împotriva PKK. [Getty Images]

Armistiţiile cad pe fondul neînţelegerilor dintre părţi

Luna aceasta, Confederaţia Democrată Kurdă (KCK), o organizaţie-umbrelă pentru diversele grupări ilegale asociate cu PKK, a cerut un armistiţiu condiţionat şi începerea dialogului cu guvernul turc. În schimb, a avertizat, totodată, că va avea loc „un război de zeci de ani” în cazul nerespectării cerinţelor sale. Deşi pretinde că doreşte să negocieze, gruparea contestă în acelaşi timp tratatele de constituire şi integritatea teritorială a Turciei, poziţie pe care oficialii turci o consideră complet inacceptabilă.

PKK a proclamat în trecut mai multe armistiţii unilaterale, dar niciunul nu a fost respectat. Unul dintre factorii cauzatori este facţionalismul. Diferitele grupări urmează politici diferite, existând forţe semnificative în cadrul PKK ce continuă să considere violenţa drept modalitatea de a-şi atinge scopurile.

La momentul la care KCK şi-a transmis apelul la dialog, comandantul PKK Bahoz Erdal, cetăţean sirian, a promis să menţină atacurile asupra soldaţilor turci şi altor ţinte. Kalkin, pe de altă parte, a insistat că „atmosfera de război poate fi întreţinută şi constituie singurul instrument prin care kurzii înregistrează victorii politice.”

„PKK se află în cel mai slab, dar şi cel mai periculos punct”

„PKK este astăzi în cel mai slab, dar şi cel mai periculos punct al său”, declară Sedat Laciner, preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Cercetare Strategică. „Aflându-se sub o presiune puternică, gruparea teroristă poate încerca acum să lanseze atacuri senzaţionale, inclusiv utilizând atacatori cu bombă sinucigaşi, pentru a-şi etala puterea”.

Turcia a desfăşurat operaţiuni militare împotriva teroriştilor PKK din nordul Irakului începând din decembrie, iar în februarie a lansat o ofensivă terestră cu durata de opt zile, ucigând, conform statului major, cel puţin 240 de terorişti. Campania militară reuşită, combinată cu o diplomaţie bine orchestrată a blocat resursele logistice şi financiare ale PKK, declară Laciner.

În plus, adaugă domnia sa, gruparea este acum izolată politic. În consecinţă, ea poate încerca acum, după cum a procedat şi în trecut, să caute sprijinul puterilor mondiale sau regionale, care ar putea-o utiliza pe post de „subcontractant” în scopurile politicilor lor regionale.

PKK are capacitatea de a supravieţui, parţial întrucât are o structură tentaculară, ce desfăşoară activităţi criminale în întreaga regiune şi în Europa. Conform Raportului de ţară în materie de terorism din aprilie 2007 al Departamentului de Stat american, organizaţia îşi finanţează operaţiunile prin trafic de droguri şi de persoane în Europa, ca şi prin strângeri de fonduri convenţionale în rândul simpatizanţilor.

Mulţi experţi în securitate, atât naţionali cât şi la nivel internaţional, susţin de multă vreme că natura ameninţării PKK nu favorizează o rezolvare exclusiv pe cale armată. Dimpotrivă, Turcia trebuie să îşi continue eforturile împreună cu celelalte ţări, în special cele europene, pentru a bloca sursele de finanţare şi recrutare. Între timp, pe plan naţional, guvernul trebuie să se străduiască a-i convinge pe kurzi să aibă încredere în societatea civilă şi statul de drept.

Subdezvoltarea socioeconomică este una dintre problemele cu care PKK s-a alimentat în trecut. Acum, premierul Erdogan promovează un plan agresiv, în valoare de 15 miliarde USD, de creştere a investiţiilor şi ameliorare a perspectivelor economice în sud-estul Turciei, ca element cheie în lupta mai amplă împotriva terorismului.

O altă nemulţumire o constituie istoricul Turciei de intensificare a securităţii pe seama drepturilor omului. Sentimentul că populaţia kurdă este discriminată şi lipsa autodeterminării au ajutat PKK să câştige teren în ultimii douăzeci de ani. Până nu demult, chiar şi ideea unor programe radio-TV în limba kurdă era controversată în statul turc.

În 2004, a fost introdus un număr limitat de emisiuni în limba kurdă. Administraţia Erdogan afirmă că planifică să meargă mai departe în această direcţie. Este prevăzut un post public de televiziune special, cu difuzare nu numai în limba kurdă, ci şi în arabă şi farsi. Primul-ministru insistă că guvernul său va implementa noile reforme. Domnia sa a ordonat, de asemenea, unuia dintre vicepremieri să petreacă o perioadă în regiune şi să afle mai clar care sunt aşteptările.

Fermieri kurzi lucrând într-un câmp de bumbac din apropierea graniţei turco-irakiene. Guvernul de la Ankara a anunţat un plan ambiţios pentru promovarea dezvoltării economice în părţile din ţară cu populaţie majoritar kurdă. [Getty Images]

DTP consideră „insuficient” programul guvernamental

Totuşi, în ciuda eforturilor sale, guvernul turc se loveşte încă de scepticism. Partidul pro-kurd al Societăţii Democrate (DTP) s-a declarat neimpresionat. „Mai întâi ar trebui să ne aşezăm la masă şi să discutăm fără restricţii”, a afirmat Sirri Sakık, un influent deputat al DTP. „Dacă guvernul AKP este sincer în eforturile sale de rezolvare a problemei kurde, atunci să organizăm un referendum şi să întrebăm care sunt cerinţele poporului kurd.”

DTP cere Turciei să recunoască identitatea kurzilor în constituţia ţării, precum şi să acorde o formă de autonomie sud-estului. Din cauza asemănărilor dintre platforma DTP şi pretenţiile PKK, dezvoltarea unui dialog între guvern şi principalul partid kurd din Turcia s-a dovedit imposibilă.

Mai ales în contextul terorismului PKK, Erdogan se confruntă cu o puternică presiune din partea opiniei publice de a nu trata sub nicio formă cu DTP. Domnia sa a respins recent o cerere de audienţă a membrilor partidului, declarând că nu va acorda nicio audienţă până când formaţiunea nu va defini PKK drept grupare teroristă şi nu va renunţa în mod clar la violenţă. Oprobriul public faţă de violenţele PKK s-a accentuat din octombrie anul trecut, când atacurile teroriste s-au soldat cu cel puţin 47 de morţi, dintre care 35 de soldaţi, în numai o lună. Conflictul a răpit peste 37.000 de vieţi din anul 1984.

Între timp, devine tot mai evident că refuzul DTP de a se distanţa de PKK slăbeşte baza de susţinători a partidului în rândul naţionalilor kurzi. În noiembrie 2007, organizaţia de cercetare Metropoll a desfăşurat un sondaj de opinie în sud-est. Peste o treime dintre persoanele intervievate (35,1%) au declarat că DTP nu reprezintă populaţia kurdă, în timp ce numai 38,6% au considerat că partidul îi reprezintă în totalitate.

Conform Metropoll, DTP „şi-a construit legitimitatea politică pe baza drepturilor democratice ale populaţiei regiunii şi pe rezolvarea problemei kurde. În schimb, formaţiunea s-a confruntat cu critici dure pe fondul recentelor acte teroriste.” Potrivit cercetătorilor, unul dintre principalele motive îl constituie nedeclararea PKK drept organizaţie teroristă.

Sondajul a înregistrat un sprijin foarte slab pentru obiectivele PKK. Majoritatea (64,5%) s-a opus creării unui stat kurd în nordul Irakului, şi un impresionant procent de 95,2% dintre intervievaţi au declarat că preferă să rămână în Turcia decât să meargă să locuiască într-un astfel de stat. Peste jumătate din respondenţi (51,5%) au fost de părere că este necesară o acţiune transfrontalieră împotriva bazelor PKK din nordul Irakului.

Când au fost rugaţi să îşi aleagă politicianul favorit, aproape 60% dintre respondenţi l-au numit pe premierul Erdogan. Şaizeci şi cinci la sută au declarat că au votat cu AKP la ultimele alegeri şi mai mulţi de atât (68,3%) au declarat că ar vota (din nou) cu acest partid. Echipa de cercetare a avertizat, însă, că aceste cifre nu coincid cu rezultatele înregistrate în alegeri, adăugând că este posibil ca unele dintre persoanele intervievate să nu fi dorit să îşi recunoască sprijinul pentru DTP.