Pe întreg cuprinsul Balcanilor, libertatea presei este încă oprimată

29/10/2007

Reporterii din regiune se confruntă cu mai multe obstacole – între care violenţa şi ameninţarea cu acţionarea în instanţă – care îi împiedică să îşi facă treaba.

De Zoran Nikolovski, din Skopje pentru Southeast European Times – 29/10/07

Ziariştii din regiune se confruntă cu obstacole în activitatea lor. [Getty Images]

Dacă libertatea presei este oglinda proceselor democratice, atunci reflexia regiunii în această oglindă nu este foarte plăcută. Majoritatea organizaţiilor de monitorizare confirmă acest fapt. Exemple specifice ilustrează dramatic exact cât de nesatisfăcătoare rămâne situaţia.

Recent, jurnaliştii din Macedonia au organizat un protest simplu, dar grăitor. În mijlocul unei conferinţe de presă, ei şi-au abandonat camerele de filmat şi fotografiat şi au plecat, lăsându-i pe miniştrii din guvernul macedonean încremeniţi pe scenă.

Mişcarea a fost în semn de protest faţă de incidentele produse cu câteva zile înainte în clădirea parlamentului şi în jurul acesteia. Un reporter a fost lovit, un cameraman a fost bătut, casetele au fost confiscate, iar jurnaliştii au fost împiedicaţi să îşi facă treaba.

Legile privind calomnia sunt adeseori utilizate împotriva jurnaliştilor, pentru a-i descuraja pe aceştia să investigheze domenii pe care autorităţile ar prefera să nu le scoată la lumină. Potrivit Organizaţiei Mass-Media pentru Europa de Sud-Est (SEEMO), peste 450 de procese penale cu acuzaţii de insultă şi calomnie au fost înaintate în Macedonia în perioada 2003-2005. Optzeci şi două de capete de acuzare, aflate încă în curs de judecare, au fost aduse împotriva unui singur reporter. Majoritatea au fost iniţiate de oficiali publici.

Situaţia din Kosovo este similară. Sami Kastrati, membru al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din Kosovo, declară că autorităţile s-au arătat adeseori dornice să controleze libertatea de exprimare. Cele mai grave exemple, afirmă domnia sa, privesc discuţiile despre statutul provinciei şi planul Ahtisaari.

„Există în Kosovo un dualism legislativ – o lege care prevede accesul la documentele oficiale şi, în paralel, o reglementare care blochează acest acces”, declară Kastrati. „Kosovo nu se aşteaptă, în momentul de faţă, să ocupe primul loc ca nivel de transparenţă, precum Islanda, dar nici nu vrem să ocupăm locul 158, cot la cot cu Republica Ciad.”

La şapte ani după răsturnarea fostului preşedinte Slobodan Miloşevici, ziariştii din Serbia se confruntă şi ei cu dificultăţi. În martie 2006, susţinătorii Partidului Socialist din Serbia au atacat o echipă a postului radio-TV B92. Ulterior în acelaşi an, ministrul Religiei, Milan Radulovic, a cerut scuze agenţiei de presă Fonet pentru un atac al autorităţilor din Centrul Sava asupra jurnaliştilor veniţi să relateze dialogul inter-culte dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică.

În Grecia, o nouă lege a presei conţine prevederi ce ar putea împiedica dezvoltarea presei locale şi exclude accesul la informaţie al grupărilor minoritare. Conform legii, proprietarii de posturi radio care difuzează ştiri sunt obligaţi să aibă un capital vărsat de minim 100.000 de euro. Conform unei scrisori trimise de Institutul Internaţional al Presei (IIP) preşedintelui şi premierului Greciei, multe posturi de radio locale vizate vor fi incapabile să respecte prevederea.

Miniştrii din guvernul macedonean, şocaţi după ce jurnaliştii, fotografii şi cameramanii au părăsit incinta, în semn de protest faţă de abuzurile de pe 27 septembrie. [Getty Images]

O altă prevedere a legii afirmă că principala limbă de transmisie trebuie să fie greaca. „IIP consideră că acest fapt este în contradicţie evidentă cu datoria guvernului grec de a susţine drepturile minorităţilor, constituind o încălcare a obligaţiilor internaţionale ale ţării în domeniu, în speţă a articolului 27 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice”, a scris organizaţia.

În raportul său pe 2006, IIP a enumerat zece cazuri din Grecia care implică procese ori sentinţe împotriva jurnaliştilor. Un caz tipic s-a produs pe 16 noiembrie 2006, când o echipă a televiziunii de stat a fost atacată cu cocteiluri Molotov de un grup de persoane acoperite cu cagule şi măşti.

SEEMO a înregistrat două cazuri în Croaţia, pe cât de ciudate, pe atât de alarmante. În martie 2006, şeful departamentului de programe religioase de la reţeaua de stat HTV a concediat un interpret de limbaj al semnelor, pe motiv că acesta divorţase. Nu este prima ocazie în care un interpret de limbaj al semnelor şi-a pierdut slujba la HTV din motive neobişnuite. Potrivit Novi List, o astfel de interpretă a fost concediată în 2002 – tot de şeful departamentului de programe religioase – pe motiv că era „prea neatrăgătoare pentru televiziune”.

Croaţia a avut şi cazuri mai serioase, ce au implicat ameninţări cu moartea. Pe 12 iulie, un jurnalist de la Novi List din Rijeka a primit o scrisoare de ameninţare din partea unei grupări autointitulate Mladi bojnici (Tinerii luptători). Aceasta a venit în urma a două ştiri scrise de jurnalistul respectiv. „Nu vei rămâne în viaţă dacă vei continua să te pui cu noi”, transmitea scrisoarea.

În Muntenegru, directorul cotidianului Vijesti a fost atacat şi bătut pe 1 septembrie. Trei răufăcători au îndeplinit atacul asupra lui Zeljo Ivanovic, produs în timpul unei ceremonii de sărbătorire a 10 ani de la înfiinţarea publicaţiei. Totodată, ucigaşii lui Dusko Jovanovic, redactor şi editor al cotidianului Dan, nu au fost încă descoperiţi şi aduşi în faţa justiţiei. Jovanovic a fost împuşcat pe 7 mai 2004, în faţa sediului ziarului său.

Jurnaliştii din Bosnia şi Herţegovina (BiH), sunt, potrivit SEEMO, adeseori forţaţi să se autocenzureze, prin presiunile economice asupra presei şi sub ameninţarea proceselor. Participanţii la un seminar organizat în mai anul trecut de Asociaţia BH Novinari au subliniat că există 49 de cazuri de calomnie înaintate Tribunalului Principal al Republicii Srpska, în Banja Luka. La Curtea Cantonală a Federaţiei BiH, au fost depuse 143 de dosare de calomnie. Numai în 2006, tribunalele de pe teritoriul Federaţiei au audiat circa 200 de cazuri diferite ce au implicat presa.

Sute de oameni au ieşit pe străzile Istanbulului în semn de protest faţă de uciderea lui Hrant Dink. [Getty Images]

Asasinarea cu sânge rece a jurnalistului şi editorului Hrant Dink, pe 19 ianuarie, în Turcia, a adus mii de oameni pe străzile Istanbulului, pentru a protesta faţă de uciderea sa de către un ultranaţionalist. Înainte de a fi împuşcat, Dink atrăsese asupra sa furia autorităţilor turce, care l-au acţionat în instanţă pentru că a dezbătut problema catalogării drept genocid a masacrelor de la începutul secolului XX împotriva armenilor. Actuala legislaţie permite acţionarea în instanţă pentru „insultarea turcimii”, şi Dink a fost unul dintre nenumăraţii scriitori, jurnalişti şi academicieni acuzaţi conform acestei prevederi. Cumulate, ameninţarea cu violenţa şi posibilitatea hărţuirii juridice au adus limitări grave libertăţii de opinie. La scurt timp după asasinarea lui Dink, laureatul Premiului Nobel, Orhan Pamuk, a părăsit Turcia declarând că se teme pentru viaţa sa.

Bulgaria şi România sunt acum membre UE, dar aceasta nu înseamnă că au fost rezolvate toate problemele referitoare la libertatea presei. Brutalitatea interlopă rămâne o problemă universală în Bulgaria, violenţa mafiei având un impact şi asupra jurnaliştilor – mai ales aceia care încearcă să scrie despre crime. În aprilie 2006, o bombă a explodat în faţa casei unui reporter investigator de la canalul Nova TV. Apartamentul acestuia a fost distrus, dar nu au fost răniţi. Potrivit SEEMO, atacul ar putea avea legătură că cazurile pe care le cerceta.

În România, Curtea Constituţională a hotărât că o eventuală decizie de a înlătura insulta şi calomnia din Codul Penal al ţării ar fi neconstituţională. Ca în multe alte ţări, categoriile sunt suficient de ample pentru a permite acţionarea în instanţă a jurnaliştilor ale căror ştiri îi nemulţumesc pe oficiali.

În sfârşit, Albania a făcut recent un progres, prin adoptarea unui nou cod etic pentru jurnalişti. Un aspect negativ, în schimb, este acela că reporterii se confruntă în continuare cu intimidarea. De exemplu, conform ştirilor, un ziarist de la Gazeta Shqipitare a fost bătut de forţele de poliţie locale din Lushnja.

În septembrie, Asociaţia Mondială a Ziarelor şi Forumul Mondial al Redactorilor au făcut apel la ţările din regiune „să ofere un mediu în care jurnaliştii să îşi poată îndeplini sarcinile profesionale fără teama de intimidare. Astfel de incidente dau naştere unui climat de teroare, care inhibă investigaţia jurnalistică şi poate promova autocenzura”.

Deşi comunicatul a fost adresat în special liderilor muntenegreni, făcând aluzie la atacul asupra lui Ivanovic, semnatarii au transmis clar că cererea lor se aplică tuturor guvernelor din Balcani.

„Am un mesaj pentru atacatori”, a declarat un redactor. „Nu ne pot opri sau intimida. Vom continua să informăm publicul într-o manieră profesionistă.”