Planul lui Ahtisaari -- ce prevede acesta?

21/05/2007

Lupta diplomatică legată de planul lui Martti Ahtissaari pentru Kosovo a eclipsat aspectele reale, scrie Robert Austin de la Universitatea din Toronto. Privind detaliile, albanezii din Kosovo vor vedea că trebuie să-şi asume obligaţii importante, în timp ce sârbii kosovari vor vedea posibile beneficii pentru comunitatea lor.

De Robert C. Austin pentru Southeast European Times – 21/05/07

Planul pentru Kosovo al fostului preşedinte finlandez Martti Ahtisaari este menit să facă din această provincie o societate multi-etnică. [Getty Images]

În timp ce conflictul diplomatic legat de planul pentru Kosovo al fostului preşedinte finlandez Martti Ahtisaari continuă, toţi acordă o atenţie relativ scăzută conţinutului real al documentului. În Kosovo şi pe plan internaţional, atenţia tinde să se îndrepte asupra principalelor aspecte ale propunerii -- părţile în care provinciei Kosovo i se garantează dreptul la un drapel, un imn şi, cel mai important, dreptul de a lua decizii internaţionale şi de a solicita aderarea la instituţiile internaţionale.

S-au spus mai puţine despre eforturile colosale depuse pentru ca planul Ahtisaari să devină realitate. Se pare că majoritatea populaţiei, fie ea din Pristina sau Mitrovica de Nord, nu are o prea idee clară despre ce va urma după „ziua independenţei”.

Propunerea lui Ahtisaari este în principal un document menit să facă din Kosovo o societate multietnică, comunităţile non-albaneze primind astfel puteri substanţiale. Deşi populaţia kosovară este formată din albanezi în proporţie de peste 90%, minorităţile sârbă, rromă, aşkali, gorani, egipteană, turcă şi bosniacă vor beneficia de o influenţă majoră în toate sectoarele. Pe scurt, Ahtisaari a proiectat un stat asimetric.

Se poate observa foarte uşor că în noul Kosovo minorităţile vor putea juca un rol important atât în formarea guvernelor, cât şi în politica acestora. Trebuie menţionat de asemenea că propunerile lui Ahtisaari pentru drepturile comunităţilor nu au apărut din neant. Acestea existau deja în pachetul de negociere al părţii albaneze din Kosovo pentru discuţiile directe de la Viena.

Ca prim pas, Kosovo va trebui să adopte o constituţie care să includă multe aspecte ale proiectului Ahtisaari. Va trebui formată o comisie constituţională de 21 de membri, 3 din aceştia urmând să provină din comunitatea sârbă şi 3 din celelalte comunităţi minoritare. După aprobarea constituţiei de către actuala Adunare din Kosovo, vor trebui organizate noi alegeri în maximum 9 luni.

Prin planul propus, albanezii din Kosovo şi-au asumat obligaţii considerabile. [Getty Images]

Noul sistem electoral a preluat multe elemente existente deja, însă s-au făcut şi câteva schimbări importante. Încă mai există 120 de locuri bazate pe reprezentarea proporţională. Cea mai mare diferenţă aici este că listele partidului vor fi deschise – până acum erau închise, spre marea nemulţumire a cetăţenilor. Douăzeci de locuri au fost rezervate pentru comunităţile non-albaneze, zece pentru comunitatea sârbă şi zece pentru celelalte minorităţi. Pentru primele două mandate electorale, acesta este numărul minimum impus. Orice locuri câştigate în alegeri se vor adăuga locurilor deja rezervate.

Regulamentul noii adunări include de asemenea diferite reguli privitoare la votul majoritar calificat. Anumite schimbări legale vor presupune nu numai o majoritate în adunare, ci şi o majoritate de deputaţi reprezentanţi ai comunităţilor minoritare. În esenţă, orice schimbări majore se vor face doar cu acordul tuturor deputaţilor. Noul cabinet trebuie să includă un ministru sârb şi un ministru dintr-o altă comunitate minoritară. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul miniştrilor adjuncţi. În cazul în care cabinetul are mai mult de 12 membri, atunci comunităţile minoritare vor primi încă un ministru şi un ministru adjunct.

Orice amendare ulterioară a constituţiei necesită aprobarea a două treimi din membrii adunării, precum şi a două treimi din deputaţii reprezentanţi ai comunităţilor minoritare. Aceleaşi reguli se aplică şi în sistemul judiciar. Cel puţin 15% din judecătorii Curţii Supreme din Kosovo trebuie să provină din comunităţile minoritare.

În afara instituţiilor de la nivel naţional, minorităţilor li se acordă puteri largi şi la nivel local. Acestea au acces deplin la şcolarizarea în orice limbă oficială din Kosovo (albaneză şi sârbă) şi le este garantată libera utilizare a simbolurilor, alfabetului şi limbii naţionale. Acolo unde comunităţile minoritare formează cel puţin 10% din populaţie, postul de vicepreşedinte al Adunării Municipale îi revine unui reprezentant al respectivei comunităţi. Ca şi în cazul Acordului Cadru de la Ohrid, serviciul public din Kosovo trebuie să reflecte natura multietnică a societăţii kosovare.

Cea mai crucială problemă este descentralizarea. Acesta este cel mai mare obstacol pentru majoritatea albaneză, dat fiind că proiectul Ahtisaari creează un stat destul de descentralizat, cu un anumit număr de municipalităţi proiectate pentru da curs cererilor sârbilor. Spre exemplu, Mitrovica de Nord primeşte controlul în domeniile învăţământului superior şi sănătăţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte municipalităţi dominate de sârbi. Şcolile cu predare în limba sârbă sunt libere să folosească manuale create de ministerele de resort din Serbia.

Planul prevede o puternică prezenţă a comunităţii internaţională, însă multe aspecte ale acestei prevederi trebuie puse la punct. Ca şi în Bosnia şi Herzegovina, planul garantează puteri ample pentru Reprezentantul Civil Internaţional (RCI), care este de asemenea şi reprezentantul special al UE. Puterile RCI sunt uşor de interpretat: el/ea deţine autoritatea finală în privinţa implementării pachetului. RCI va face diferenţa dintre independenţă şi independenţa supravegheată.

În viitorul apropiat se preconizează o puternică prezenţă internaţională în Kosovo. [UNMIK]

Propunerea lui Ahtisaari prevede mai mult decât un Kosovo cvasi-independent. Acesta oferă un cadru pentru o altă etapă din evoluţia provinciei Kosovo. Se pare că această etapă se va întinde pe o perioadă mai lungă, în speranţa că, în momentul în care va sosi adevărata independenţă, situaţia din regiune va face ca acest tip de soluţie să fie mai uşor de agreat.

Sub o supraveghere reînnoită şi mai strictă, comunităţile din Kosovo trebuie să dovedească acum că pot susţine un stat multietnic. Multe depind de dorinţa politică a majorităţii albaneze şi de entuziasmul de a rămâne fideli viziunii lui Ahtisaari. Comunităţile non-albaneze trebuie de asemenea să profite la maximum de puterile acordate. În caz contrar, albanezii nu vor putea fi consideraţi vinovaţi.

Reacţiile de până acum la acest plan sugerează că ambele părţi vor trebui să consume mai multă energie pentru a observa aceste particularităţi – după cum spune o zicală, diavolul se ascunde în detalii. Presa din Kosovo şi-a îndreptat acum atenţia spre final şi spre confruntarea diplomatică cu Serbia şi Rusia, discutându-se prea puţin despre cum vor evolua lucrurile ulterior. În acelaşi timp, comunitatea sârbă din Kosovo are şansa de a cântări cum să folosească propunerea lui Ahtisaari în propriul avantaj. Oricine sugerează că Kosovo va deveni un nou stat albanez, nu cunoaşte detaliile.

O campanie publică de stabilire a dialogului, şi în special una lansată de autorităţile albaneze din Kosovo, ar ajuta publicul să înţeleagă la ce să se aştepte în faza de implementare. Prin acceptarea proiectului, majoritatea albaneză şi-a asumat nişte obligaţii care vor fi costisitoare, provocatoare şi nu întru totul agreabile. Dorinţa politică şi populaţia informată vor fi cruciale pentru progresul provinciei Kosovo.

Robert C. Austin predă istoria şi politica Europei de Sud-est la Centrul Munk pentru Studii Internaţionale, Universitatea din Toronto.