Turcia: de la o criză prezidenţială la un nou peisaj politic?

14/05/2007

Alegerile prezidenţiale eşuate din Turcia au dus la două evoluţii fără precedent, care ar putea schimba în mod dramatic scena politică.

De Ayhan Simsek din Ankara pentru Southeast European Times – 14/05/07

Aproape un milion de oameni au ieşit în stradă în apărarea secularismului şi împotriva candidaturii la preşedinţie a Ministrului de Externe Abdullah Gul. [Getty Images]

Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) aflat la putere în Turcia a suferit un eşec major, sub forma unei separări de instituţiile seculare ale ţării. Partidul, care îşi are rădăcinile în Islamul politic, cere acum modificarea constituţiei şi introducerea unei schimbări semnificative: alegerea directă a preşedintelui prin vot popular.

Între timp, o altă evoluţie neaşteptată a fost faptul că partidele de opoziţie din centru depăşesc ani întegi de diviziune şi îşi unesc forţele pentru a împiedica AKP să câştige viitoarele alegeri parlamentare. Tendinţa este însă către o polarizare mai clară a politicii turce şi reînnoirea tensiunilor dintre guvern şi secularişti.

Criza politică actuală a erupt pe 24 aprilie, când AKP, care are o largă majoritate în Parlament, şi-a anunţat candidatul la preşedinţie, ministrul de externe Abdullah Gul. Această opţiune a fost o surpriză, deoarece premierul Recep Tayyip Erdogan era aşteptat să candideze iar AKP părea să încerce să calmeze temerile seculariste. Însă acest plan nu a funcţionat. Aproape un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva candidaturii lui Gul. Partidele de opoziţie au boicotat prima rundă a alegerilor prezidenţiale din Parlament, refuzându-i quorumul necesar lui Gul. Şi armata turcă a intervenit în dispută, avertizând că va apăra secularismul şi acuzând guvernul că tolerează islamismul radical.

Răspunsul AKP a fost fără precedent. Guvernul a admonestat în mod public armata pentru declaraţiile făcute, a cerut alageri anticipate şi a iniţiat amendamente majore ale Constituţiei pentru ca preşedintele să fie ales prin vot popular. Gul, care nu a putut obţine quorumul necesar de două ori, şi-a retras candidatura, însă a promis că va fi candidatul AKP la alegerile populare.

Potrivit lui Faruk Logolu, director al Centrului de Cercătare Strategică Eurasiatică, tulburările politice recente reprezintă o luptă în cadrul unei democraţii care se maturizează. Criza, sugerează acesta, va consolida sistemul democratic mai degrabă şi nu îl va submina.

"Din anumite puncte de vedere democraţia turcă nu este suficient de matură comparativ cu cele europene, dar acesta este un proces. Implicarea recentă a armatei în politică demonstrează că există nişte lipsuri în mecanismul de echilibru al democraţiei turce," a declarat Logoglu. "Desigur, din punct de vedere liberal şi democratic, pasul făcut recent de armata turcă este nepotrivit. Însă ar fi greşit să criticăm doar armata. Şi guvernul AKP a făcut greşeli semnificative."

Spre exemplu, spun criticii, AKP a greşit bazându-se pe majoritatea sa absolută în parlament, în loc să obţină consens între grupările politice.

Ministrul de Externe Hikmet Cetin este gazda negocierilor inter-partite menite să aducă revirimentul centrului ca forţă politică. [Getty Images]

AKP guvernează Turcia din 2002. Acesta a întreprins reforme politice şi economice şi a convins UE să organizeze negocieri de aderare la peste 40 de ani după ce Turcia şi-a exprimat pentru prima dată dorinţa de a adera. Însă a alimentat de asemenea temeri seculare prin măsuri menite în mod aparent să extindă rolul religiei. A cerut ridicarea interdicţiei de a purta văluri de tip islamic în şcoli şi instituţii guvernamentale şi a cerut pedepsirea adulterului ca infracţiune. Unele municipalităţi conduse de acest partid au luat măsuri pentru interzicerea consumului de alcool.

Preşedintele Ahmet Necdet Sezer, alfat la sfârşitul mandatului, este un secularist înverşunat. În ultimii cinci ani acesta a jucat un rol important în obţinerea unui echilibru între armata extrem de seculară şi guvernul cu rădăcini islamice. Sezer şi-a exercitat dreptul de veto în cazul câtorva legi din cauză că încălcau principiul secularismului şi de asemenea şi-a exercitat dreptul de veto în cazul numirii a cel puţin 350 de oficiali cu tendinţe islamiste în poziţii cheie.

Sistemul politic al Turciei este o democraţie parlamentară, puterea fiind investită în special în guvern. Însă preşedintele îşi poate exercita dreptul de veto în cazul legilor după adoptarea lor iniţială de către Parlament şi are ulterior dreptul de a depune un apel la Curtea Constituţională împotriva legilor cărora li se opune. Acesta numeşte de asemenea guvernatori, ambasadori, şefi de poliţie, şefi ai departamentelor ministeriale şi adjuncţii lor, membri ai Înaltului Consiliu al Învăţământului, rectori universitari, şi şeful băncii centrale. Acesta este de asemenea comandantul suprem al forţelor armate. Armata Turciei, tribunalele şi universităţile sunt în mod tradiţional bastioane ale secularismului.

Având în vedere acest rol semnificativ al preşedintelui, reacţia la candidatura lui Gul nu este surprinzătoare. AKP controlează deja parlamentul şi guvernul. Dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale, atunci ar deţine toate ramurile puterii. Turcia ar fi practic condusă de un singur partid.

Seculariştii nu au salutat ideea alegerii directe a preşedintelui, văzând mişcarea AKP ca pe o altă ameninţare la adresa echilibrului. Influenta asociaţie a oamenilor de afaceri TUSIAD avertizează că astfel de schimbări ar trebui introduse doar după alegeri generale, după discuţii extinse şi consens între toate părţile.

"Sistemul parlamentar din ţara noastră este rezultatul unui proces istoric. Încercarea de a modifica acest sistem va deschide calea către nesiguranţă în sistemul nostru politic," a arătat gruparea într-o declaraţie.

Ca un răspuns la încercarea de dominare a AKP, harta politică trece prin nişte schimbări majore. Două dintre partidele de centru-dreapta, Partidul Căii Adevărate (DYP) şi Partidul Patriei (ANAP), au ajuns la o înţelegere cu privire la o fuziune, angajându-se să "reconstruiască centrul politic". Partidele de centru s-au bucurat de în jur de 80% din sprijinul electoral în anii '80 şi '90, însă această cifră a scăzut până la aproximativ 20%. Într-adevăr, fragmentarea electoratului secularist care a permis AKP să obţină două treimi din locurile din Parlament, deşi a obţinut doar 34% din voturi.

AKP a greşit bazându-se pe majoritatea sa absolută în Parlament în loc să încerce să obţină consens între grupările politice, spun criticii. [Getty Images]

Turcia are un prag de 10% de care partidele trebuie să treacă pentru a obţine reprezentarea. Doar AKP şi Partidul Popular Republican (CHP) au reuşit să treacă de acest prag, în timp ce cele 45% rămase din voturi au fost împărţite între 17 partide, dintre care nici unul nu a reuşit să intre în Parlament.

Noua alianţă de centru-stânga reprezintă o ameninţare pentru AKP deoarece ar putea atrage alegătorii din clasa de mijloc urbană care au sprijinit reformele economice ale guvernului şi politica orientată către UE, dar care sunt îngrijoraţi de un "plan islamic" ascuns.

În centru-stânga, CHP spune că a fost de acord în principiu să includă candidaţi din Partidul Stângii Democrate (DSP), un partid mic, pe listele sale electorale. Această decizie a urmat după demonstraţiile uriaşe de la Ankara şi Istanbul, în timpul cărora protestatarii au cerut unitate.

Hikmet Cetin, fostul ministru de externe turc şi un personaj foarte respectat în centrul-stânga turc, spune că mesajul maselor a fost clar.

"Nu interpretez aceste apeluri ca fiind adresate doar partidelor de stânga. Oamenii sunt foarte frustraţi de politicile AKP. Aceştia nu privesc personajele aflate în opoziţie în momentul de faţă ca fiind competente. Se caută o alternativă serioasă."

Cetin are acum o serie de discuţii informale cu alte personaje importante din dreapta şi stânga centrului, inclusiv fostul premier Mesut Yılmaz şi fostul preşedinte Suleyman Demirel.

Potrivit analistului politic Erhan Goksel, însă, polarizarea în politica turcă este atât de adâncă încât eforturile de a salva centrul ar putea eşua sau avea impact limitat. Islamiştii şi conservatorii vor continua să migreze către AKP, argumentează acesta, în timp ce liberalii şi seculariştii nu vor avea de ales şi îşi vor pune speranţele în CHP. Alte partide, chiar dacă îşi unesc forţele, ar putea de asemenea să se trezească excluse.