Cine se teme de outsourcing şi offshoring?

31/01/2005

Argumentele pro şi contra outsourcing şi offshoring au devenit subiectul unor dezbateri înflăcărate în multe ţări. Mulţi economişti sunt de părere că este necesară o combinaţie de factori -- incluzând nivele înalte de studii, salarii scăzute pe plan local şi buna guvernare -- pentru ca unele ţări să profite pe deplin de avantajele economiei globale. Ţările sud-est europene sunt bine poziţionate în ceea ce priveşte pregătirea forţei de muncă şi salariile, însă vor avea nevoie de politici publice înţelepte pentru a beneficia de avantajele outsourcing-ului în Europa, este de părere economistul şi fostul Ministru de Finanţe al României, Daniel Dăianu.

De Daniel Dăianu, din Bucureşti pentru for Southeast European Times -- 31/01/05

În ultimii ani a crescut neliniştea în ţările avansate cu privire la impactul comerţului global asupra economiilor lor. În Statele Unite, politicieni importanţi din ambele partide principale au obiectat cu privire la ceea ce aceştia percep ca pierderea a numeroase locuri de muncă din cauza outsourcing-ului şi offshoring-ului. Îngrijorarea este şi mai acută în Europa de Vest; câţiva miniştri francezi şi germani şi-au anunţat public îngrijorarea cu privire la relocalizarea industrială. Fostul Ministru de Finanţe francez Nicolas Sarkozy şi Ministrul german al Economiei Wolfgang Clement şi-au exprimat părerea cu deosebită tărie. Aceştia nu au ezitat să acuze noile state membre UE de presupusa practicare a concurenţei neloiale prin impozite scăzute. Cum s-a putut întâmpla ca economiile avansate, care în mod tradiţional au fost suporteri fermi ai comerţului liber, să ajungă să aibă îndoieli?

În mod tradiţional, partea mai puţin inofensivă a comerţului liber global a fost atribuită efectelor sale asupra ţărilor care fie nu-şi pot folosi la maximum avantajele competitive sau se confruntă cu un protecţionism ferm din partea economiilor bogate în anumite domenii -- produsele agricole, spre exemplu. În general, astfel de economii se găsesc în ţările în curs de dezvoltare, unde slaba guvernare şi incapacitatea de a absorbi noile tehnologii sunt foarte răspândite. Această stare de fapt l-a făcut pe economistul Dani Rodrik, de la Universitatea Harvard, să observe că comerţul liber nu ridică neapărat nivelul bunăstării în economiile sărace.

Comeţul liber al produselor şi echipamentelor agricole nu avantajează toate ţările.[AFP]

Există motive atât teoretice cât şi realiste pentru această aparentă răsturnare de situaţie în retorica publică venind dinspre ţările bogate. În ceea ce priveşte economia, argumentele care subliniază virtuţile comerţului liber formează baza pentru raţionalizarea schimburilor comerciale între ţări. Însă aceste argumente îşi mai pierd din putere atunci când distribuţia câştigurilor este în mare parte asimetrică şi predomină avantajele competitive dinamice. Cu ani în urmă Paul Krugman şi Herschell Grossman au scris lucrări esenţiale cu privire la ceea ce aceştia au numit “comerţ strategic”. Se poate presupune că creşterea economică a economiilor asiatice (cea mai impresionantă fiind cea a Chinei în ultimele decenii) trebuie privită prin prisma politicii -- mai exact prin prisma politicii de economie strategică, care a fost inclusă într-un fel de politică industrială concentrată asupra dezvoltării, prin utilizarea forţelor pieţei într-un mod inteligent.

În prezent, noile tehnologii informaţionale şi de comunicare (ICT) aduc importante oportunităţi de pentru ţările aflate în curs de dezvoltare, care avantajează în special persoanele cu un nivel înalt de educaţie. Din nou, ţările asiatice stau foarte bine din acest punct de vedere. Fenomenul „India fără graniţe” din ultimul deceniu este rezultatul unor reforme orientate către piaţă, care au avut loc pe baza existenţei unui număr foarte mare de ingineri şi specialişti în computere şi software vorbitori de limba engleză. În acelaşi timp, numai unele părţi din India au fost atinse de progresul economic rapid, şi o mare parte din ţară se zbate încă într-o cruntă sărăcie.

Ceea ce contează în jocul economic global este existenţa diferenţelor substanţiale în privinţa salariilor între anumite ţări şi regiuni. Acest factor este cel care determină relocarea industrială, în timp ce companiile cu orientare globală îşi mută operaţiunile în zone ce îmbină forţa de muncă ieftină cu tehnologiile adecvate. Intensitatea acestui proces depinde atât de diferenţele de salarii cât şi de calitatea altor factori de producţie. Importanţi economişti care studiază aspectele comerciale în momentul de faţă, cum ar fi Jagdish Bhagwati, sunt de părere că economiile avansate nu au de ce să se teamă, deoarece acestea se specializează din ce în ce mai mult în produse şi servicii cu valoare adăugată mai mare; în concluzie, toate ţările vor profita în final. Acest argument însă a fost recent disputat de Paul Samuelson de la MIT. Într-un articol din Journal of Economics Perspectives acesta sugerează că “uneori un câştig rezultat din productivitate într-o ţară poate fi numai în avantajul acelei ţări, în timp ce face rău permanent celeilalte ţări prin reducerea profiturilor din schimburile comerciale care pot avea loc între două ţări”. Samuelson continuă argumentând că "outsourcing-ul după 2000 ar fi trebuit să fie prevăzut încă din 1950", deoarece este rezultatul faptului că alte economii din întreaga lume au asimilat tehnologii avansate şi au ajuns din urmă Statele Unite.

Pe fundalul unor noi ICT şi diferenţelor globale în ceea ce priveşte salariile, schimbările majore în distribuţia activităţilor industriale şi de servicii sunt probabil de neevitat. Mai mult, unele dintre cele mai puternice economii industriale nu par să ţină pasul suficient cu acest proces în ceea ce priveşte restructurarea; această înârziere dăunează anumitor segmente ale forţei de muncă şi aplică presiuni asupra salariilor reale. Ca rezultat apare teama cu privire la outsourcing şi offshoring. Este uşor de înţeles de ce există astfel de temeri în Europa de Vest, unde salariile sunt cu mult mai mari decât cele obţinute de angajaţii cu studii superioare din Europa Centrală şi de Est. Deşi a fost privită mai degrabă în termeni globali decât continentali, agenda de la Lisabona a fost un produs al acestei temeri. Ţările mari membre ale UE sunt îngrijorate în primul rând de Asia şi de economia SUA şi privesc agenda de la Lisabona ca pe o reacţie politică cu privire la concurenţă.

Fostul Ministru de Finanţe francez Nicolas Sarkozy acuză noile state membre UE de presupusa practicare a concurenţei neloiale prin impozite scăzute. [AFP]

Teama de outsourcing şi offshoring poate fi văzută ca fiind analogă depresiei rezultate din transformările profunde ce au avut loc în ultimul deceniu în economiile post-comuniste. Acestea au trecut printr-o cădere dramatică a producţiei deoarece realocarea resurselor -- la noile preţuri reduse de pe piaţă -- nu a putut avea loc suficient de rapid. Probleme similare pot fi observate în momentul de faţă în rândurile unor categorii de angajaţi din economiile bogate, care nu pot concura în noua economie globală, în timp ce cei care crează politicile reacţionează într-o direcţie sau alta. Măsurile protecţioniste din unele ţări complică şi mai mult situaţia.

Concluzia este că ţările care au o populaţie cu studii superioare, un nivel substanţial de investiţie în învăţământ şi politici publice care privesc spre viitor se vor bucura cel mai probabil de rezultatele diseminării tehnologice la o scară globală. Deoarece ţările central şi est-europene au o populaţie cu un nivel ridicat al studiilor şi salarii locale scăzute, acestea pot beneficia foarte mult de outsourcing în cadrul Europei. Însă vor avea nevoie de politici publice inteligente pentru a profita la maximum de această ocazie.