06/05/2008
Ministrul sârb al apărării, Dragan Sutanovac, a cerut cetăţenilor cu drept de vot din Kosovo să voteze candidaţii pro-occidentali. Tot în ştirile din această săptămână: Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Muntenegru semnează un acord de cooperare transfrontalieră.
![]() Ministrul sârb al apărării, Dragan Sutanovac, a fost prezent luni (5 mai) la Gracanica. [Laura Hasani] |
Ministrul sârb al apărării, Dragan Sutanovac, a fost prezent luni (5 mai) în oraşul Gracanica, situat la sud de Pristina, oraş cu populaţie majoritară sârbă. Sutanovac, un important membru al Partidului Democrat al preşedintelui Boris Tadic, a livrat oraşului ajutoare umanitare şi a solicitat sârbilor din Kosovo să voteze candidaţii pro-occidentali în alegerile parlamentare şi locale sârbeşti de duminică. Potrivit lui Sutanovac, capacitatea Serbiei de a ajuta minoritatea sârbă din Kosovo va fi redusă dacă electoratul nu va alege un candidat care susţine strângerea relaţiilor cu UE.
***
Bosnia şi Herţegovina (BiH), Croaţia şi Muntenegru au semnat luni (5 mai) un acord de cooperare transfrontalieră. Documentul a fost semnat la Dubrovnik, în sudul Croaţiei, în cadrul unei întâlniri a miniştrilor de externe ai celor trei ţări. Acest document facilitează cooperarea în cazul dezastrelor naturale, managementul comun al resurselor naturale şi alte activităţi de interes comun pentru cele trei ţări.
***
Preşedintele turc Abdullah Gul s-a întâlnit duminică (4 mai) la Skopie cu omologul său macedonean şi a afirmat că Turcia va continua să susţină eforturile Macedoniei de a deveni membră NATO. Cei doi au convenit să sporească relaţiile economice dintre cele două ţări şi să ridice nivelul investiţiilor turceşti din Macedonia. Aceştia au semnat de asemenea un acord de cooperare pentru prevenirea şi reacţia la dezastrele naturale.
***
Subsecretarul american de stat Matthew J. Bryza şi-a anunţat sâmbătă (3 mai) intenţia de a vizita Ciprul în următoarele două săptămâni pentru a evalua activitatea comisiilor tehnice şi de experţi însărcinate cu pregătirea noilor discuţii privitoare la viitorul insulei divizate. Preşedintele cipriot nou ales Demetris Christofias şi liderul cipriot turc Mehmet Ali Talat s-au întâlnit în martie şi au convenit să relanseze negocierile.
***
Ministrul cipriot de externe Markos Kyprianou s-a întâlnit joi (1 mai) la Berlin cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier. Cei doi au discutat despre Cipru, situaţia din UE şi relaţiile Uniunii cu Turcia, Rusia şi Serbia.
***
Delegaţia Albaniei care a vizitat Statele Unite la invitaţia comisiei pentru politică externă din cadrul Departamentului de Stat al SUA a fost compusă din parlamentari din cadrul partidelor de opoziţie şi de guvernământ. Delegaţia a fost condusă de Prec Zogaj, membru al Partidului Democrat (DP) şi preşedintele comisiei parlamentare pentru politică externă, şi de vicepreşedintele respectivei comisii, Arte Dade, deputat al Partidului Socialist. În cadrul vizitei, oficialii albanezi s-au întâlnit cu directorul Consiliului Naţional de Securitate pentru Europa şi NATO, Toby Bradley.
(Diverse surse 29/04/08-06/05/08)