SETimes
Published on SETimes (http://www.setimes.com)
http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/newsbriefs/2008/07/03/nb-02

Camera de la Haga infirmă condamnarea comandantului musulman bosniac Oric

03/07/2008

HAGA, Olanda -- Camera de apel a tribunalului ONU pentru crime de război a infirmat joi (3 iulie) condamnarea lui Naser Oric, comandantul forţelor musulmane din Srebrenica în perioada 1992-1995. În urmă cu doi ani, tribunalul de la Haga l-a condamnat pe acesta la doi ani de închisoare pentru incapacitatea de a împiedica trupele aflate sub comanda sa să comită crime de război împotriva civililor sârbi din Srebrenica, cu mult timp înainte de masacrul infam produs în respectiva municipalitate. Curtea de apel a ordonat miercuri eliberarea sa imediată, dată fiind perioada de timp petrecută deja de acesta în custodie. Oric, în vârstă de 41 de ani, se bucură de o reputaţie eroică în rândul multor bosniaci pentru încercarea de a apăra Srebrenica de atacul forţelor sârbe bosniace din 1995. (BBC, AP, AFP, Reuters - 03/07/08