SETimes
Published on SETimes (http://www.setimes.com)
http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/newsbriefs/2008/05/14/nb-08

Camionagii au blocat şoseaua de centură a Bucureştiului

14/05/2008

BUCUREŞTI, România -- Peste 150 de camionagii au blocat marţi seara (13 mai) cu vehiculele lor şoseaua de centură a Bucureştiului. Şoferii ameninţă că vor bloca centrul Bucureştiului dacă cererea de eliminare a rovignietei nu va fi îndeplinită. Aceştia doresc de asemenea mai multă transparenţă în colectarea taxelor pe combustibil şi modernizarea parcărilor. Atât prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, cât şi ministrul transporturilor Ludovic Orban refuză să discute cererile acestora. Protestul de marţi este continuarea unei acţiuni similare desfăşurate cu o zi înainte. În urmă cu o lună, transportatorii au organizat o serie de proteste în Bucureşti şi în alte 18 oraşe din ţară. Protestele respective vizau o decizie a guvernului de a colecta două taxe -- una pentru drumurile naţionale şi alta pentru autostrăzi. Camionagii declară că România este singura membră UE care colectează aceeaşi taxă de două ori. (Nine O'clock - 14/05/08; Mediafax, Rompres, Hotnews.ro, Antena 3 - 13/05/08)