19/03/2010
Ministrul turc al economiei preconizează că PIB-ul va creşte cu peste 3,5% în acest an. Tot în ştirile despre afaceri: CE a aprobat programul de stabilitate al Bulgariei, Croaţia intenţionează să investească într-un parc eolian, iar Serbia a semnat un acord cu o firmă austriacă cu privire la proiectul construirii unui pod.
Turcia va înregistra o creştere a PIB-ului de peste 3,5% în acest an, a declarat ministrul economiei Ali Babacan miercuri (17 martie). Acesta a reamintit faptul că FMI a preconizat o creştere a PIB-ului de aproximativ 3,7% pentru Turcia, în timp ce previziunile altor instituţii financiare internaţionale ajung chiar până la 4,5%.
***
Comisia Europeană a anunţat miercuri (17 martie) că a aprobat programul de stabilitate şi convergenţă al Bulgariei. Potrivit programului, bugetul general de stat trebuie echilibrat în acest an şi va înregistra un uşor excedent în 2011-2012.
***
Federaţia Pan-Elenă a Hotelierilor din Grecia a cerut miercuri (17 martie) membrilor săi să-şi reducă tarifele pentru a atrage mai mulţi turişti locali, ţinând seama de scăderea cheltuielilor pentru vacanţă prevăzute în acest an. Potrivit federaţiei, turiştii greci ar trebui să beneficieze de aceleaşi preţuri reduse oferite turiştilor străini.
***
Compania energetică croată Koncar Elektroindustrija va investi 27,6 mn de euro în construirea unui parc eolian lângă Split, a anunţat directorul executiv al companiei, Darinko Bago, miercuri (17 martie. Koncar va finanţa proiectul cu 11 mn de euro din fondurile proprii, iar restul va fi asigurat din împrumuturi de la bănci comerciale. Parcul eolian va consta dintr-un generator de 2,5 MW şi 15 generatoare mai mici, de 1 MW.
***
Kosovo şi Muntenegru intenţionează să creeze grupuri comune pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, conform acordului de colaborare vamală semnat marţi (16 martie). Acesta este cel de-al treilea acord semnat de Direcţia Vamală din Kosovo. Celelalte au fost încheiate cu Albania şi Turcia.
***
Serbia are şanse mari să adere la OMC în 2011, a declarat ministrul sârb al economiei, Mladjan Dinkic, marţi (16 martie). Dinkic şi Teruhiko Shinada, reprezentantul Ambasadei Japoniei la Belgrad, au semnat un protocol de încheiere a negocierilor cu Japonia cu privire la aderarea Serbiei la OMC. Autorităţile de la Belgrad au înaintat cererea formală pentru începerea negocierilor de aderare în decembrie 2004.
***
Compania sârbă de drumuri publice Putevi Srbije a semnat luni (15 martie) un contract în valoare de 58 mn de euro cu firma austriacă Strabag pentru reconstruirea podului Gazela din Belgrad. Reconstrucţia este planificată să înceapă în decurs de o săptămână şi va dura 22 de luni. BEI a subliniat că alocarea altor 23 mn de euro depinde de respectarea angajamentului luat de autorităţile sârbe de a găsi un adăpost corespunzător pentru comunitatea de romi care locuia sub pod.
***
Guvernul croat va prezenta noi măsuri anti-criză până la sfârşitul acestei luni, a declarat premierul Jadranka Kosor luni (15 martie). Planul se axează pe firmele care se confruntă cu dificultăţi pe termen lung, raportate înaintea datei de 1 iulie 2009. În plus, cabinetul intenţionează să-şi sporească eforturile pentru combaterea corupţiei şi să asigure un control mai strict al subvenţiilor pentru agricultură, a afirmat Kosor.
(Diverse surse -- 12/03/10-19/03/10)