Afaceri: JAT reia zborurile spre Dubrovnik

03/07/2009

Compania sârbă JAT va efectua zboruri spre coasta croată de două ori pe săptămână în această vară. Tot în ştirile despre afaceri: Ciprul înregistrează cea mai ridicată creştere a impozitului dintre statele UE, iar bursa de valori din Croaţia reacţionează la demisia premierului Ivo Sanader.

Compania naţională de transporturi aeriene JAT din Serbia a lansat joi (2 iulie) o linie sezonieră care leagă Belgradul de Dubrovnik, după o pauză de 18 ani. Zborurile între cele două destinaţii se vor efectua de două ori pe săptămână, până la sfârşitul lunii august – în zilele de miercuri şi joi. Dubrovnik va fi cel de-al doilea aeroport croat deservit de JAT, după zborurile la Pula care au început anul trecut.

***

Ciprul a înregistrat cea mai ridicată creştere a impozitului pentru cetăţeni şi companii dintre cele 27 de state membre ale UE, a informat cotidianul Cyprus Mail în 26 iunie, citând datele statistice publicate de Eurostat. Ţara a înregistrat de asemenea cea mai ridicată rată implicită a impozitului pe capital şi cel mai scăzut impozit corporativ.

***

Noul terminal al aeroportului din Plovdiv, Bulgaria, a fost inaugurat oficial miercuri (1 iulie), a informat presa locală. Noul terminal va începe să opereze zboruri de la 1 august, a declarat ministrul transporturilor Petar Mutafchiev.

***

Demisia surprinzătoare a premierului croat Ivo Sanader a provocat miercuri (1 iulie) scăderea bruscă cu 4% a indicelui principal al Bursei de Valori din Zagreb. La un moment dat, scăderea a ajuns la 6,07%. Indicele a scăzut cu 3,93% la sfârşitul zilei.

***

Ministrul macedonean de finanţe Trajko Slaveski a respins miercuri (1 iulie) speculaţiile privind posibila sa înlocuire. Potrivit ministrului, speculaţiile presei despre posibila sa demitere provin de pe pagina de internet a reţelei de socializare Facebook.

***

Comisia European a aprobat miercuri (1 iulie) Documentul Indicativ de Planificare Multianuală pentru Bosnia şi Herţegovina (BiH) pentru perioada 2009-2012. O asistenţă financiară de aproximativ 303,2 mn de euro alocaţi în cadrul instrumentului de asistenţă pentru preaderare vor sprijini reformele politice şi economice şi dezvoltarea instituţiilor, având ca scop sporirea capacităţii BiH de a-şi îndeplini obligaţiile pentru a deveni membră a UE.

***

Ministrul de finanţe Dragan Vrankic şi ambasadorul german în Bosnia şi Herţegovina, Joachim Schmidt, au semnat joi (2 iulie) un acord de cooperare financiară care va aduce ţării o asistenţă financiară de aproximativ 53,5 mn de euro. Fondurile vor fi folosite pentru susţinerea unor proiecte din sectorul energetic, managementul apelor uzate şi construirea unui parc eolian.

(Diverse surse – 26/06/09-03/07/09)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Home Regular Site Înştiinţare Despre noi