28/05/2008
Un scurtmetraj românesc a câştigat premiul Palme d’Or la a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Tot în această săptămână: un luptător bulgar de sumo a câştigat Cupa Împăratului Japoniei, iar Zagrebul găzduieşte cea de-a 25-a ediţie a festivalului Săptămâna Dansului.
Scurtmetrajul „Megatron” al regizorului român Marian Crişan a câştigat premiul Palme d'Or la a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, desfăşurată din 14 mai până duminică (25 mai). Filmul „Snow” al regizoarei bosniace Aida Begic a câştigat Marele Premiu al Săptămânii Criticilor de la Cannes. Actriţa de origine kosovară Arta Dobroshi a fost nominalizată la categoria cea mai bună interpretare feminină pentru rolul din „Tăcerea Lornei”, produs de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu.
***
Bulgarul Kotooshu a devenit primul european care a câştigat Cupa Împăratului Japoniei la Turneul Estival de Sumo din Tokio de sâmbătă (24 mai). Kotooshu a câştigat titlul cu scorul de 13-1. El este al şaptelea străin care câştigă Cupa Împăratului.
***
Studenţii de limbă turcă din 110 ţări participă la cea de-a 6-a ediţie a Olimpiadei de Limba Turcă, care a început vineri (23 mai) la Ankara. Competiţia cuprinde 13 categorii, inclusiv conversaţie, scris, gramatică, cântat, recitare de poezie, prezentare, cultură generală şi redactare de articole.
***
Târgul Internaţional de Economie, Agricultură, Alimentaţie şi Turism „Zilele Cireşei 2008” şi-a deschis porţile vineri (23 mai) în oraşul Mostar din Bosnia and Herzegovina (BiH). La eveniment participă peste 150 de expozanţi din BiH şi din ţările vecine. Asociaţia producătorilor de produse organice din BiH, „Organic”, este sponsorul principal al evenimentului.
***
A 25--a ediţie a festivalului Săptămâna Dansului a început luni (26 mai) la Zagreb cu spectacolul „La Pudeur des Icebergs” al companiei canadiene Daniel Leveille Danse. La festival participă 12 companii de pe cinci continente. În cadrul acestuia vor fi puse în scenă ultimele tendinţe coreografice. Festivalul se încheie marţi.
***
Un eveniment de promovare a utilizării alfabetului chirilic a fost organizat luni (26 mai) în piaţa Macedonia din Skopie. Evenimentul face parte din campania „Exist câtă vreme scriu cu caractere cirilice” şi va dura până în 10 iunie.
***
Magnatul albanez Dritan Hoxha, în vârstă de 40 de ani, proprietarul cele mai mari companii media din Albania, Top Media, a murit vineri (23 mai) la Tirana într-un accident de maşină. Din imperiul mediatic al lui Hoxha fac parte televiziunea Top Channel şi un canal de ştiri non-stop.
(Diverse surse – 21/05/08-28/05/08)