Ştiinţă şi Tehnologie: Bulgaria, Austria şi România semnează un memorandum privind cooperarea în domeniul ştiinţei

03/09/2007

Trei ţări membre UE au semnat un acord de creştere a cooperării. Tot în această săptămână: arheologii greci descoperă un pasaj antic, iar o companie din Banja Luka începe construcţia unei fabrici de biodiesel.

Ministrul bulgar al Educaţiei şi Ştiinţei, Daniel Vulchev, a semnat un memorandum trilateral privind cercetarea ştiinţifică şi cooperarea cu Austria şi România. Este primul acord de acest gen între statele membre UE, semnat la o conferinţă de tehnologie din Austria.

***

Macedonia a redus TVA-ul pe echipamentul hardware, pe software şi pe colectoarele solare de la 18% la 5%. Potrivit primului-ministru Nikola Gruevski, guvernul a putut adopta această măsură datorită stabilităţii economice a ţării.

***

Arheologii din Grecia au descoperit un coridor subteran secret către fortăreaţa preistorică de la Midea. Aceştia cred că pasajul, care datează din secolul al XIII-lea î.e.n., era utilizat pentru a alimenta cetatea cu apă în vremurile de restrişte. Până în prezent s-au descoperit numai trei pasaje de acest gen din epoca bronzului.

***

Femeile albaneze vor putea primi gratuit screeninguri pentru cancer mamar în toate centrele spitaliceşti din Tirana şi alte trei mari oraşe, începând cu luna curentă. Iniţiativa este sponsorizată de guvernul italian, ca parte a iniţiativei Interreg III a CE.

***

Ministrul croat al Culturii Bozo Biskupic şi ministrul Apărării Berislav Roncevic au încheiat marţi (28 august) un acord care va permite Ministerului Culturii să folosească un vas al armatei pentru cercetări arheologice subacvatice. Acordul va ajuta cercetarea şi pregătirea, va facilita lucrările de restaurare subacvatice şi va permite cercetări mai profunde ale resurselor naturale protejate din Marea Adriatică, a declarat Biskupic.

***

Compania Sistem Ekologika din Banja Luka a declarat luni (27 august) că a lansat construcţia unei fabrici de biodiesel. Proiectul va costa 7,5 mil. euro şi va permite companiei să producă zilnic 60 de tone de biodiesel pentru piaţa domestică din Bosnia şi Herţegovina.

(Surse diverse – 27/08/07-03/09/07)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Home Regular Site Înştiinţare Despre noi