11/06/2012
Candidata la UE Turcia rămâne fidelă hotărârii sale de a nu recunoaşte mandatul de şase luni al ciprioţilor greci la preşedinţia UE, care începe la 1 iulie.
De Menekse Tokyay, din Istanbul pentru Southeast European Times -- 11/06/12
Ankara a declarat că nu va bloca total relaţiile sale cu UE atunci când, luna viitoare, Ciprul va prelua timp de şase luni preşedinţia prin rotaţie a UE, însă oficialii rămân fideli hotărârii lor de a nu participa la niciun eveniment prezidat de ciprioţii greci.
„Relaţiile şi contactele cu UE vor continua, însă niciunul dintre ministerele sau instituţiile Republicii Turcia nu se vor afla în contact cu preşedinţia Uniunii în nicio activitate legată de preşedinţia greco-cipriotă”, a declarat ministrul de externe Ahmet Davutoglu reporterilor, pe 7 iunie.
Didem Akyel, expert cipriot din partea Grupului Internaţional de Criză, a afirmat că faptul că Turcia nu va participa la evenimentele organizate de preşedinţia UE timp de şase luni nu afectează într-o manieră reală situaţia curentă a procesului de prelungire. UE se va axa cel mai probabil asupra crizelor financiare din Grecia şi din Spania şi pe crearea unui nou cadru financiar pentru UE pentru următoarele câteva luni, a spus ea.
„Este nerealist să ne aşteptăm la orice demers real în ceea ce priveşte procesul de aderare la UE al Turciei pe durata preşedinţiei Republicii Cipru, în special în termeni de deschidere de noi capitole”, a afirmat ea.
Turcia şi-a depus candidatura pentru aderarea la UE în 1987 şi a fost recunoscută în mod oficial drept ţară candidată în 1999. Negocierile au continuat din 2005.
Însă obiecţia Turciei faţă de conducerea UE de către ciprioţii greci datează încă de pe vremea invaziei turceşti a Ciprului, în 1974. Republica Turcă a Ciprului de Nord şi-a declarat independenţa cu aproape 20 de ani în urmă, însă nu a fost recunoscută de către ONU.
Selcuk Unal, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe turc, a declarat pentru SETimes că în aşteptarea unei înţelegeri comprehensive cu privire la chestiunea Ciprului, poziţia Turciei faţă de aderarea unilaterală la UE a părţii greco-cipriote va rămâne neschimbată.
„Ca ţară fondatoare a parteneriatului de stat din 1960, Turcia nu îşi poate trece cu vederea obligaţiile şi responsabilităţile stipulate de tratat faţă de poporul turco-cipriot, care este coproprietarul insulei”, a afirmat Unal.
Unal a adăugat şi că, potrivit angajamentelor legale anterioare, ciprioţii greci nu au fost niciodată omologii Turciei, ci mai degrabă ai ciprioţilor turci.
Emiliano Alessandri, membru transatlantic al Fondului German Marshall, cu sediul in SUA, a menţionat că decizia Turciei de a continua să colaboreze cu UE în privinţa anumitor chestiuni este un eveniment pozitiv.
„Întrevederile dintre Davutoglu şi [şeful politicii externe a UE] Catherine Ashton vor avea loc în continuare, consolidând dialogul care se dezvoltă deja în ceea ce priveşte chestiuni esenţiale, cum ar fi viitorul Siriei şi programul nuclear al Iranului”, a declarat Alessandri.