17/03/2010
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat marţi că va prezenta Parchetului toate activităţile desfăşurate în cadrul proiectului centralei nucleare de la Belene.
(Standart, Focus News Agency, Monitor, Actualno.com, Balkans.com - 17/03/10; BTA, BNT, Dnevnik, Mediapool, Sofia News Agency, Focus News Agency - 16/03/10)
Întreaga documentaţie privitoare la construirea celei de-a doua centrale nucleare bulgare în oraşul dunărean Belene va fi prezentată Parchetului, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov marţi (16 martie).
"Tot ceea ce s-a implementat până în prezent va fi supus controlului procurorului general al Bulgariei, Boris Velcev", a declarat Borisov. Potrivit rapoartelor emise de Departamentul de Stat american şi de Comisia Europeană, miliarde de euro s-au scurs din acest proiect.
Borisov a declarat că într-un raport care i-a fost înaintat de către Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (SANS) au fost enumerate numeroase încălcări ale legii, fără a oferi însă nici un fel de detalii şi nici numele celor implicaţi.
Suma investită în proiect de la relansarea acestuia în 2005 totalizează peste 600 mn de euro, a declarat marţi reporterilor ministrul economiei, energiei şi turismului, Traico Traikov.
Fostul guvern socialist bulgar a contractat firma rusească Atomstroyexport pentru construirea centralei de la Belene, cu o capacitate de 2 000 MW, iar apoi a semnat un acord privitor la aceasta cu prilejul vizitei fostului preşedinte rus Vladimir Putin la Sofia în ianuarie 2008.
Nimeni nu ştie exact cât s-a cheltuit pe proiect de la lansarea acestuia, a afirmat Traikov, citat de agenţia naţională de ştiri bulgară BTA. În cursul zilei de marţi, el a vizitat şantierul împreună cu Borisov.
Arătând spre groapa pentru fundaţiile primei unităţi de 1 000 MW de la Belene, Borisov a afirmat că peste 400 mn de euro au fost cheltuiţi doar pentru a excava acea "băltoacă".
Acesta a afirmat că una dintre opţiuni este abandonarea completă a proiectului, uitând de cei 600 mn de euro investiţi în acesta în ultimii cinci ani, inclusiv cei aproximativ 100 mn de euro plătiţi în avans pentru echipamentul nuclear. Dacă guvernul de la Sofia alege această opţiune, alţi 600 mn de euro din banii contribuabililor vor trebui plătiţi pentru echipamentul comandat deja, plus aproximativ 250 mn de euro pentru achitarea datoriilor.
"Dacă abandonăm Belene, putem face un iaz de 1 miliard de euro pentru a creşte crapi", a spus Borisov.
Cea de-a doua opţiune ar fi menţinerea în viaţă a proiectului blocat, a afirmat acesta.
Luna trecută, Rusia s-a oferit să furnizeze cele 1,9 miliarde de euro necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcţie, care urmează să se încheie la sfârşitul anului 2011.
Oferta Rusiei este încă valabilă, a spus Borisov, dar a subliniat că proiectul nu va fi realizat fără un investitor strategic european.
Dacă nu există garanţii suficiente că Belene poate deveni un proiect european, "nu-i voi face pe contribuabili să dea bani în plus" pentru acesta, a promis el.
După discuţiile purtate luni la Moscova cu o delegaţie parlamentară bulgară condusă de preşedintele parlamentului, Ţeţka Ţaceva, ministrul rus al energiei Serghei Şmatko a afirmat că programul de finanţare a proiectului Belene va fi finalizat la sfârşitul lunii aprilie. El a părut de asemenea încrezător că se va găsi un investitor strategic pentru proiect. Costul iniţial al acestuia, de 4 miliarde de euro, a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro.
Borisov a fost citat afirmând marţi că se aşteaptă ca potenţialii investitori strategici europeni să-şi anunţe poziţia în decursul următoarelor două sau trei săptămâni.
Partidul Socialist Bulgar, susţinătorul cel mai fervent al proiectului Belene, a emis o declaraţie ca răspuns la comentariile sale, afirmând că energia nucleară nu are nici o altă alternativă în Bulgaria. Orice tentativă de a opri sau de a îngheţa proiectul echivalează cu trădare naţională, se spune în declaraţie.
Dar criticii proiectului, printre care Martin Dimitrov, liderul Uniunii Forţelor Democrate, de dreapta, şi şeful comisiei economice din parlament, au reiterat faptul că proiectul extrem de controversat trebuie abandonat complet. Acesta a afirmat că Bulgaria nu are nevoie de o a doua centrală nucleară, subliniind faptul că aceasta nu va face decât să crească dependenţa ţării de sursele energetice ruseşti. Mai mult, toate discuţiile că Bulgaria îşi va putea creşte exporturile de electricitate odată ce centrala de la Belene va deveni operaţională nu sunt decât ipoteze, a afirmat Dimitrov miercuri dimineaţă întru-un interviu televizat.
Potrivit acestuia, poziţia în care se află ţara în acest moment seamănă cu cea a unei familii care nu dispune de mijloacele necesare pentru a-şi acoperi nevoile zilnice, dar decide să-şi cumpere un elicopter, deşi nici unul dintre ei nu ştie cum să-l folosească şi nici nu-şi poate permite carburantul necesar aparatului.