Serbia doreşte opinia CIJ cu privire la independenţa Kosovo

18/08/2008

Vineri, Serbia a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un proiect de rezoluţie prin care cere opinia Curţii Internaţionale de Justiţie asupra legalităţii declaraţiei de independenţă a Kosovo. Belgradul continuă să considere Kosovo o provincie sârbească.

De Igor Jovanovic, din Belgrad pentru Southeast European Times – 18/08/08

Serbia a cerut opinia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga (CIJ) cu privire la declaraţia de independenţă a Kosovo. Belgradul continuă să considere că acesta face parte din propriul teritoriu. 45 de ţări au recunoscut Kosovo până acum, printre acestea numărându-se Statele Unite şi cele mai influente state ale Uniunii Europene, însă Serbia şi Rusia continuă să se opună independenţei.

Vineri (15 august), ministrul de externe al Serbiei, Vuk Jeremic, a înaintat Adunării Generale a ONU un proiect de rezoluţie în care cere opinia curţii în legătură cu legalitatea declaraţiei unilaterale de independenţă adoptate de Kosovo în 17 februarie.

Propunerea ca ONU să solicite opinia curţii necesită sprijinul majorităţii ţărilor care participă la vot. Adunarea Generală are 191 de membri – dacă toţi aceştia votează, Serbia are nevoie de sprijinul a 96 de ţări. Proiectul de rezoluţie înaintat de Belgrad s-ar putea afla pe agenda sesiunii din toamnă a Adunării Generale.

Potrivit oficialilor sârbi, această iniţiativă va stopa valul de ţări care recunosc independenţa Kosovo. Belgradul crede că o decizie a curţii în favoarea sa ar putea conduce chiar la reluarea negocierilor asupra statutului. Oficialii de la Pristina au declarat însă că nici o acţiune a Belgradului nu poate pune în pericol independenţa Kosovo.

CIJ nu dă verdicte, ci poate oferi doar "opinii consultative". Curtea nu are autoritatea de a impune sancţiuni legale pentru nerespectarea deciziilor. Totuşi, deciziile acesteia au o putere etică semnificativă.

Solicitarea opiniei CIJ ar putea fi periculoasă pentru Belgrad dacă curtea va decide că Pristina şi-a declarat independenţa în mod legal, în ciuda faptului că nu a câştigat sprijinul Consiliului de Securitate al ONU

"Din moment ce solicităm opinia curţii şi credem în instituţiile internaţionale, inclusiv în CIJ, vom respecta orice decizie a curţii", a afirmat Jeremic, adăugând că ar fi imoral ca Serbia să nu ia în considerare opinia curţii, oricare ar fi aceasta.

Jeremic a declarat de asemenea că nu se aştepta ca Occidentul să exercite presiuni asupra Belgradului pentru a renunţa la iniţiativă, afirmând că acesta va face cu siguranţă lobby la ONU pentru respingerea propunerii Serbiei.

Belgradul este deja supus unor presiuni. Ministrul de externe francez Bernard Kouchner a declarat la sfârşitul lunii iulie că acţiunea Belgradului este "surprinzătoare", în special având în vedere aspiraţiile europene ale Serbiei. "Dacă această curte ar declara ilegală independenţa Kosovo, va fi nefiresc ca Serbia să dorească să se alăture ilegalităţii. Există o contradicţie aici", a afirmat Kouchner.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Home Regular Site Înştiinţare Despre noi