30/08/2007
Prima sarcină a noului şef de stat a fost să aprobe lista de miniştri prezentată de prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan.
De Ahmet Gormez, din Ankara pentru Southeast European Times - 30/08/07
După mutarea lui Abdullah Gul, noul şef de stat al Turciei, în Palatul Prezidenţial, prima sarcină a acestuia a fost să aprobe un nou cabinet. Primul ministru Recep Tayyip Erdogan a înaintat respectiva listă predecesorului lui Gul, Ahmet Necdet Sezer, în urmă cu două săptămâni. Sezer a refuzat însă să o examineze, declarând că ar fi mai bine să lase acest lucru în sarcina succesorului său.
La o zi după ce Gul a fost ales de Parlament, Erdogan, aliatul său apropiat, i-a prezentat lista de miniştri. Întrevederea lor a durat o oră. Ulterior, premierul a declarat că a propus un cabinet al stabilităţii.
"Am ales miniştrii care ne pot ajuta să ne atingem obiectivele pe viitor. Scopul meu a fost să avem continuitate şi dinamism", a afirmat Erdogan. "În noua epocă, vom lucra pentru o mai mare libertate şi prosperitate. Menţinerea stabilităţii va fi prioritatea noastră. Am stabilit un nou cadru solid cu miniştri noi şi vechi".
Cabinetul va fi prezentat Parlamentului miercuri (5 septembrie), pentru un vot de încredere. Guvernul are nevoie doar de o majoritate simplă, iar formaţiunea de guvernământ AKP – care a câştigat cu uşurinţă alegerile anticipate din 22 iulie -- deţine 341 din cele 500 de locuri din parlament.
Noul guvern al lui Erdogan este format din 24 de miniştri plus primul ministru. Opt membri ai cabinetului -- Mustafa Yazicioglu, Mehmet Simsek, Faruk Celik, Nazim Erken, Hayati Yazici, Veysel Eroglu, Zafer Caglayan şi Ertugrul Gunay – sunt noi.
Ali Babacan, fost ministru de stat responsabil pentru afacerile economice, a fost numit ministru de externe, preluând postul eliberat de Gul. Babacan îşi va continua activitatea de negociator-şef între Turcia şi and EU.
Singura femeie din cabinet, ministrul de stat pentru probleme legate de femei şi copii Nimet Cubukcu, îşi va menţine postul. Trei foşti miniştri -- Atilla Koç, Abdulkadir Aksu şi Osman Pepe – nu au mai fost numiţi în noul guvern al lui Erdogan.
Aceasta este lista completă a miniştrilor: