BiH şi Croaţia încearcă să încheie un acord cu privire la podul propus

11/04/2007

Croaţia doreşte să lege o peninsulă de continent, iar BiH se teme că proiectul va bloca traficul maritim şi va aduce pagube economice portului Neum.

De Natasa Radic, din Zagreb pentru Southeast European Times -- 11/04/07

Guvernul croat a confirmat planurile de a construi un pod care va lega peninsula Peljesac de continent. Cele două zone, ambele făcând parte din Croaţia, sunt separate de o fâşie mică de coastă care aparţine Bosniei şi Herţegovinei (BiH).

Deşi autorităţile de la Saraievo s-au opus iniţial planului, oficialii au ajuns acum la un acord asupra unui important subiect de dispută, dezamorsând un conflict serios între cele două foste republici iugoslave.

"Guvernul Croaţiei a înaintat autorităţilor din BiH o propunere acceptabilă pentru construcţia podului dintre Peljesac şi continent", a declarat ministrul bosniac al Transporturilor şi Comunicaţiilor, Bozo Ljubicic.

Oficialii din BiH s-au temut că podul -- proiectat iniţial cu o înălţime de doar 35 de metri – va bloca ieşirea ţării lor la Adriatică, stânjenind accesul în portul Neum şi făcând imposibil traficul maritim. Între timp, dimensiunile podului au fost schimbate.

În plus, Croaţia declară că va oferi Bosniei şi Herţegovinei statutul de "cel mai privilegiat stat" în portul Ploce, localizat mai la nord pe coasta adriatică.

"Companiile din BiH sunt cei mai buni clienţi ai acelui port croat", a menţionat prim-ministrul Ivo Sanader.

El a declarat că partea croată a înţeles temerile BiH şi face tot posibilul pentru a le soluţiona.

"Respectăm Bosnia şi Herţegovina în calitate de prieten şi vecin al nostru, dar de asemenea trebuie să respectăm dreptul Croaţiei de a lega cele două teritorii ale sale cu un pod", a declarat prim-ministrul.

Chiar dacă traficul maritim este protejat, podul va avea alte implicaţii economice pentru Neum. Traficul rutier de coastă trece prin fâşia lungă de 35 km de teritoriu croat şi mulţi turişti se opresc aici pentru alimente şi cumpărături. Această situaţie se va schimba atunci când proiectul va fi finalizat.

Pe de altă parte, actualul drum este în mod frecvent blocat în timpul lunilor de vară, iar punctul de trecere a graniţei este o calamitate pentru majoritatea călătorilor.

Podul de la Peljesac va fi cel mai mare din Balcanii de Vest. Conform actualelor planuri, acesta va avea o lungime de 2 300 m, o lăţime şi 150 m şi o înălţime de 55 m. Acesta va costa peste 220 mn euro, iar construcţia sa va dura patru ani.

Încă nu se ştie dacă podul va forma o parte a prelungirii autostrăzii A1, care leagă în prezent Zagrebul de Split.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Home Regular Site Înştiinţare Despre noi