05/06/2009
Bloggerii reacţionează la presiunea proprietarilor de restaurante, care cer guvernului să modifice legea.
În 6 mai, Croaţia a pus în aplicare interdicţia asupra fumatului în spaţiile publice. Legea permite fumatul în afara spaţiilor publice -- birouri, baruri, restaurante şi cafenele – dar nu în interiorul acestora.
În timp ce unii angajatori sunt indiferenţi faţă de lege, proprietarii de restaurante şi baruri sunt indignaţi, temându-se că-şi vor pierde clientela. Proprietarii de restaurante au demarat, se pare, o iniţiativă care prevede includerea Croaţiei pe lista ţărilor care discriminează fumătorii.
Comunitatea bloggerilor este divizată, dar pătimaşă în legătură cu această chestiune. Nefumătorii sunt încântaţi, descriind legea ca pe un pas foarte pozitiv în direcţia îmbunătăţirii sănătăţii naţiunii, în timp ce fumătorii o consideră represivă.
Nepusac laudă "cea mai sănătoasă lege care a fost adoptată vreodată" în Croaţia şi avertizează că industria tutunului "încearcă să acţioneze prin intermediul proprietarilor de restaurante şi baruri" pentru schimbarea legii. El consideră că încercările acestora sunt scandaloase, susţinând că ei "promovează vechiul mit că fumatul este ceva complet normal în timp ce nefumatul nu este". El face apel la toată lumea să sprijine poziţia guvernului, care reflectă "civilizaţie, conştientizare şi sănătatea societăţii".
Ironman este de acord, afirmând că legea "nu poate fi definită ca fiind discriminatoare". Acesta îi învinuieşte pe "dependenţii de fumat" care "îi ignoră de obicei pe toţi cei din jurul lor". Preocupat în mod deosebit de sănătatea copiilor în spaţiile publice, el scrie că "toţi ştim ce se întâmplă dacă ceri unui fumător să-şi stingă ţigara. Doar unul din zece se conformează". Cu toate acestea, el are prieteni care fumează şi care "sunt foarte toleranţi şi flexibili …o inspiraţie şi un exemplu că atunci când vrem un lucru, îl putem obţine".
Jurnalistul TV Drazen Ilincic scrie că, în încercarea de a găsi locuri "la soare şi la umbră", nefumătorii se reunesc în continuare în locurile unde fumatul este permis. "Nu cred că trebuie să îi blamăm pe nefumători; cred că trebuie blamaţi cei care vor permanent să ne impună reguli, precum cele prin care decid ceea ce este sănătos", concluzionează el.
LobyM a venit cu o soluţie inovatoare pe blogul său. Ea se gândeşte să deschidă un spaţiu de fumat privat, unde fumătorii ar putea să stea şi să savureze nicotina fără nici un fel de restricţii.
Politicianul şi fumătorul Nenad Stazic scrie că el este acum un cetăţean de categoria a doua. "Aceştia încearcă să ne protejeze de noi înşine … spunându-ne ce să facem. De ce guvernul nu interzice atunci industria tutunului"?
Un alt fumător avid, Jutarnja Spranja, afirmă că fumatul este un viciu pentru populaţia săracă din Croaţia. "Fumatul ucide. Dar despre colesterol nu spunem nimic"? El remarcă faptul că nu există avertismente pe ambalajele hamburgerilor. "Dacă am declarat război ţigărilor, ar trebui să fim consecvenţi …Eu nu vreau decât să-mi ţin destinul în mâinile mele…să decid cum voi muri".
Televizionar adaugă o notă umoristică. "Unii fumători au fost atât de dezamăgiţi", scrie acesta, "încât s-au dus în Herţegovina să fumeze, ca şi curajosul … Branimir Glavas". El speră ca chibriturile aruncate de Glavas –parlamentarul fugar –"să nu provoace incendii la frontieră".